Unirea străbate ca un fir roşu istoria strămoşilor

Încă din comuna primitivă, dar mai ales în societatea sclavagistă sunt informaţii că strămoşii noştri controlau, fiind incluse în limitele stă­pânirii lor, teritorii până la sud de Dunăre, în Panonia, Carpaţii nor­dici, Ucraina, Nipru şi Marea Neagră.

Fărâmiţarea feudală a dus la împărţirea haotică a teritoriului moştenit de la daci, care cu greu se mai arondează, formând în evul Mediu Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, care separate nu-şi mai puteau apăra graniţele nici până la Tisa şi la Nistru. Nici până azi nu au putut fi adunate în graniţele naţionale Bu­covina de Nord, Basarabia şi Transnistria, Cadrilaterul, sudul Ba­na­tului, teritoriul până la Tisa, Apşele din Carpaţii nordici, teritorii locuite în majoritate de români.

Unirea străbate ca un fir roşu toată istoria strămoşilor noştri.
"Pohta ce am pohtit", Unirea tuturor românilor, o spun românii prin Mihai Viteazul la anul 1600, este un moment reuşit pentru Unirea tuturor românilor.

Unirea Moldovei cu Muntenia la anul 1859, fapta unioniştilor care au ales ca domnitor unic pe Alexandru Ioan Cuza domnitor este un alt moment reuşit al Unirii românilor.

1 Decembrie este momentul decisiv al Unirii şi formării Statului Român Naţional Unitar. 1 ianuarie 1918 a fost actul decisiv pentru Unire. A început în luna aprilie a anului 1918 prin hotărârea basarabenilor în parlamentul de la Chişinău pentru a se uni cu România.

În luna noiembrie a anului 1918, bucovinenii hotărăsc la Cernăuţi Unirea cu România.
La 1 Decembrie 1918, transil­vă­nenii în Marea Adunare de la Alba-Iulia hotărăsc Unirea cu România şi formarea Statului Naţional Român Unitar.

Toate eforturile românilor pentru Unire au fost admise şi aprobate pe plan internaţional, în afară de Ungaria.

La 1 Decembrie 1918 românii încheie o luptă de peste 2.000 de ani în e.n. pentru învingerea vecinilor hrăpăreţi şi lacomi care au jefuit, subjugat şi exploatat vremelnic părţi din teritoriul patriei străbune.

Anul 1918 românii încheie o luptă cu multe eforturi şi jertfe pentru apărarea teritoriului moştenit de la străbuni.

Dacă în anul 1916 România stă­pânea doar Moldova care a găz­duit la Iaşi monarhia, guvernul şi insti­tuţiile centrale, în anul 1918, ro­mânii făuresc România Mare, eli­berată şi unită prin eforturile şi jertfele ro­mânilor, despre care nu vorbesc ma­nualele şcolare, ca să nu-i supere pe unguri.

Cum Unirea s-a făcut la 1 Decembrie 1918 prin eforturile tuturor românilor este momentul istoric cel mai îndreptăţit să fie aprobat ca sărbătoare naţională a românilor şi României.

1 Decembrie Ziua Naţională trebuie pregătită bine de Guvernul României, de Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, Institutul Cultural Român şi toate instituţiile judeţene şi locale. Să se facă apel la semnificaţiile profunde ale sărbătorii în campanii de informare referitoare la semnificaţiile şi însemnătatea Zilei naţionale. Să nu se mai încurajeze superficialitatea sărbătoririi prin mici, cârnaţi şi fasole, fără să se cunoască semnificaţia zilei.

În Transilvania, la 1 Decembrie şi alte sărbători se arborează steagul tricolor la toate casele românilor, iar în vechiul regat Drapelul Naţional se arborează doar la primării.
Regret că după anul 1990 şcoala românească, instituţiile culturale şi administrative nu mai pot realiza momentul patriotic şi educaţia la zilele mari pe care le merită românii care au luptat fără rezerve pentru actul Unirii.
Profesor pensionar Vasile Alexa
Strada Energiei, numărul 30, oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău   



România se afla în 1918 aproape la apogeu
1 Nu cred că trebuie pusă problema unei "zile potrivite" drept Zi Naţională aşa cum nu cred că faptul că e iarnă/vară/primavară ar trebui să constituie un criteriu de alegere a acesteia. Mai degrabă se pune pro­ble­ma "momentului" potrivit ţinând cont de anumiţi factori.

1 Decembrie a fost aleasă Zi Na­ţională după 1989 (ceea ce este semnificativ), pentru că atunci a avut loc recunoaşterea şi instituirea oficială a României Mari (?!. n.n.). În plus, cred că momentul a fost favorabil şi din punct de vedere politic şi social, istoric până la urmă, pentru a alege această zi. Practic, o zi naţională marchează un eveniment de importanţă majoră pentru o naţiune – eli­berare de teritorii, unire, trecerea la alt regim politic. România a trecut prin toate şi le-a marcat pe unele ca zile naţionale (10 Mai, 23 August), dar de fiecare dată contextul politic a dictat. În plus, cred că o zi naţională este asumată de un popor şi atunci când acesta atinge un anumit grad de maturitate istorică şi politică, iar România se afla în 1918 aproape la apogeu. Din acest punct de vedere, se poate spune că acel 1 Decembrie a fost "potrivit" şi s-a "potrivit" după 1989, când s-a pus accent pe de­mocraţie şi pe idei de libertate, întregire etc.

2. Se pot găsi şi alte zile, care luate indi­vidual au avut o mare însem­nătate pentru poporul român. Ana­lizate în context însă, fiecare dintre perioade a avut anumite scăpări care poate ar fi umbrit declararea zilei respective Zi Naţională. Acum, de exemplu, un 10 Mai, oricât de marcant a fost la momentul respectiv, nu şi-ar mai găsi un suport concret, pentru că România nu mai e regat (pe sistemul "ce-a fost a fost"), 23 August şi-ar găsi mulţi contestatari (dar şi adepţi, îndrăznesc să zic); Unirea realizată de Mihai Viteazul a stat sub umbra Imperiului Otoman, Unirea din ianuarie 1859 a fost doar parţială, câştigarea independenţei a fost marcată, alte zile din perioada comunistă ar putea fi contestate, 22 decembrie... ar fi poate nepotrivit, pentru că mulţi îşi plâng morţii...
 
3. Cred că la nivel superficial, românii simt şi fac "băşcălie" de sentimentul lor de patriotism. Adică ori­cine se poate duce la parade sau al­te evenimente organizate de 1 De­cem­bri­e să spună că a fost acolo "fiindcă e român adevărat". Dar avem atâtea dovezi care trădează, de pildă, co­mentarii nepotrivite la adresa ca­drelor militare. Deci, teoretic există un sentiment mai puternic, pentru că în ziua cu pricina poporul român e subiect principal de discuţie inclusiv în tabloide; practic e doar un ci­nism al apartenenţei la România.
Sânziana Mihalache