Vă invităm în Orient Express!

Nu e doar un tren. Orient Express-ul e o frumoasă poveste. Anul acesta, povestea are o strălucire aparte! Motivul? Ieri s-au împlinit 125 de ani de la inaugurarea acestui tren de lux, care datorează fascinaţia şi misterul în mare parte scriitoarei Agatha Christie.

"Trenul accelerat soseşte la linia 3." Se aude vocea arhicunoscută din Gara de Nord care îi anunţă pe călătorii care se pregătesc să plece către Constanţa, Baia Mare, Timişoara sau altă locaţie. Un tren obişnuit este pe cale să plece, altul să sosească. Despre ce este vorba?...


Ajung un pic mai devreme şi mă postez într-un loc unde pot să-mi pun ordine în gânduri şi în întrebările pe care le voi adresa în interviul dedicat Orient Expressului. Lângă mine sunt doi – un el şi o ea. La un suc şi un sendviş. Sprijiniţi de gărduleţul peronului, analizează de departe elegantul tren care tocmai soseşte. Îi surprind vorbind: "Dar pe ăsta de ce nu l-au anunţat, mă?‘‘, aud hoţeşte cu "coada" urechii replica lui intrigată. Le-aş fi răspuns, dar mă grăbesc să mă întâlnesc cu Raymond Winieka-Ripotot, director hotelier Venice Simplon Orient-Express. Da, Orient Expressul este singurul tren care nu este anunţat. Rezervările se fac cu un an înainte şi atunci găseşti bilet dacă ai un dram de noroc!


MUSAFIRUL CEL NOBIL. În caz că nu ştiaţi: pentru "insignifianta" sumă de 5.500 de euro puteţi călători în condiţii de înaltă clasă într-unul dintre luxoasele compartimente ale Orientului Express, care, ca în fiecare an, nu se dezminte şi staţionează vreme de o zi în Gara de Nord.
Steaua lui a început să strălucească în ziua de 4 octombrie 1883, când, la Paris, în la Gare de l’Est, un număr însemnat de oameni îmbrăcaţi elegant s-au adunat să îşi ia la revedere de la Orient Expres pe măsură ce acesta se depărta în itinerariul său inaugural avându-l la bord pe unul dintre cei mai renumiţi jurnalişti ai vremii – Henri Opper de Blowitz.
 La fiecare sfârşit de vară, Venice-Simplon-Orient Express face o călătorie specială în ruta Paris – Viena – Budapesta şi Bucureşti – Varna – Istanbul (unul dintre multele trasee). Anul acesta este unul cu totul deosebit! Motivul? Se împlinesc 125 de ani de la inaugurarea trenului, an în care a urmat o rută aproape identică cu cea din trecut...


O BUCATĂ DE MAGIE. "Bonjour", "Bonjour", "Enchanté" sunt cuvinte de politeţe care deschid discuţia cu monsieur Ripotot, întorcându-ne în timp într-o poveste despre ceea ce unii numesc trenul-legendă: "Orient Expressul are o istorie lungă, este un tren mitic deja. Din 1906, când a început să treacă prin tunelul Simplon, pe exteriorul lui se putea vedea scris: Simplon Orient Express. Întrerupt de primul război mondial, el şi-a limitat ruta la traseul Paris – Istanbul – Veneţia – Belgrad – Sofia, cu o arteră opţională şi un final de călătorie la Atena. În 1932, compania s-a extins prin apariţia Arlbert-Orient-Express ce străbătea oraşele Viena, Budapesta şi Bucureşti. A urmat cel de-al doilea război mondial. Orient Expressul se afla în perioada lui fulminantă, dar, în acelaşi timp, s-e extins şi transportul aerian. Inevitabil, a intervenit suprimarea transportului feroviar. Câteva sute de vagoane cu costuri de întreţinere imense nu mai puteau fi întreţinute. În 1972, marca de notorietate de odinioară era reprezentată de câteva vagoane cuplate la trenuri obişnuite. Deşi ultimul «voyage» a fost făcut în 1977, visul nu avea să se sfârşească aici...".
Eram foarte curioasă să aud, din gura principalului reprezentat al acestui tren, poveşti adevărate ce se ascund în vechimea timpului, dar firul ne este întrerupt de un băiat care ne cheamă pentru poze şi vizită. În interior toată lumea roieşte, grăbită să rearanjeze trenul, iar eu îl pierd pe culoar la un moment dat pe "monsieur" Ripotot, atentă fiind la detalii. Mă asigură de la o oarecare depărtare, într-o franceză grăbită, că are puţină treabă, dar că revine...


CA SURSĂ NESECATĂ DE INSPIRAŢIE. Merg pe lângă cuşetele din tren şi încerc să dau peste doamna în halat purpuriu a cărei prezenţă nu este justificată de Hercule Poirot. Mai mult ca sigur că îl ştiţi pe Poirot. Agatha Christie. "Crima din Orient Express"... Trec imaginar pe lângă vorbăreaţa doamnă Hubbard, îl salut pe colonelul Arbuthnot... apoi mă gândesc la oamenii care au urcat şi au coborât scările luxosului "şerpuitor". Oameni de viţă nobilă, oameni importanţi, oameni bogaţi. Îmi aduc aminte de James Bond sau de răvăşitoarea poveste de dragoste dintre Lily Parker (Cheryl Ladd) şi Alex Woodward (Stuart Wilson), apoi aş striga pe fereastră la Andrei Morutzi (Sergiu Nicolaescu) să plece din faţa trenului şi să lase trecutul zbuciumat în urmă. Îi văd pe toţi prin mirajul cărţii, dar mă opresc pentru că "dans un instant" Raymond Winieka-Ripotot mă aduce cu picioarele pe pământ. Zâmbeşte larg şi mă învită la o cafea, ca să ne continuăm discuţia. Îmi spun: "Privirea lui seamănă cu a cuiva...". Brusc îmi dau seama. Căutătura ochiului aduce cu cea a lui Hercule Poirot, atât cât au putut-o reda cei din film. Eu o recunosc însă mai bine din carte... "Luaţi un bucheţel de flori, vă rog. Să vă amintească de noi." "Ce drăguţ, domnule Poirot, pardon, Ripotot." Mă aşez la masă cu bucheţel cu tot şi ne continuăm dialogul în timp ce simpaticul chef, Christian Bodiguel, trece pe lângă mine. "Ca să sfârşesc istorisirea", îşi continuă discuţia amuzat evident de faptul că i-am spus Poirot, "Companie Internationale de Vagons Lits a scos la licitaţie vagoanele în octombrie 1977, având în vedere starea deloc bună în care se aflau. La Monte Carlo, James B. Sherwood, preşedintele Sea Containers Group, a cumpărat şi a restaurat trenul, care este azi ceea ce numim Venice Simplon Orient Express..."


"ÎMI PLACE ROMĂNIA". "Îmi plac oamenii de aici", spune Ripotot. "Sunt foarte serviabili şi ne întâmpină cu mare drag la sosire. Vedem pe de o parte că Orient Expressul este un tren foarte cunoscut. Pe de altă parte, găsim tot ce ne trebuie aici, de la aprovizionare până la oamenii care spală trenul manual, pentru ca întreaga operaţiune să fie făcută temeinic. Toţi la depou sunt foarte drăguţi, florarii care fac buchetele sunt, de asemenea, conştiincioşi." Simt cum îmi saltă inima de bucurie, nu de alta, pentru că m-am obişnuit cu criticile la adresa conaţionalilor. Un gând fulger îmi trece prin minte. Cum s-o simţi lumea în acest tren magic? "Monsieur Directeur" îmi citeşte gândurile şi continuă povestea: "În general, de la o călătorie cu trenul oamenii aşteaptă rapiditate. Să ajungă cât mai repede la destinaţie. Nu şi în acest loc. Am observat că, pe măsură ce petrec mai mult timp aici, ei se simt mai bine. Deci scopul numărul unu al companiei nu este viteza, ci dorinţa de a le oferi oamenilor confortul şi de a le insufla atmosfera unică marca Orient Express. De asemenea, am limitat pe această rută numărul pasagerilor la 100 de persoane, pentru că vrem ca lumea să nu stea aglomerată, ci să savureze calitatea, nu cantitatea. Noi organizăm şi excursii la coborâre. Un număr mare de pasageri ar reduce din calitatea vizitei. Pentru a concluziona: este o excursie exclusivistă".
Şi ce pot vedea călătorii pe parcursului acestei excursii care ţine şase zile? Poate vă întrebaţi curioşi să ştiţi de ce costă atât de mult? În prima zi, după ce lasă în urmă Parisul, trenul străbate văile pitoreşti ale Alpilor din Elveţia şi Austria. A două zi, părăsind vârfurile înzăpezite îşi continuă drumul către Viena şi Budapesta, loc unde pasagerii înnoptează la unul dintre cele mai frumoase hoteluri din capitala Ungariei. După ce turiştii au vizitat dimineaţa oraşul şi s-au plimbat pe malul Dunării, traseul îşi urmează cursul, dar următoarea oprire are loc în România, unde vor vizita Castelul Peleş, castel care a fost vizitat şi prima dată, în acel octombrie 1883. Vizita în România nu se opreşte aici, cei din tren având ocazia să vadă şi câteva din construcţiile Bucureştiului, printre care şi Casa Poporului. Ziua a cincea este destinată Bulgariei, mai exact oraşului Varna şi vizitei la  Palatul Euxinograd, edificiu construit în stil francez, ce folosea pe vremuri drept rezidenţă de vară pentru ţarii bulgari. Ziua a şasea şi sfârşitul călătoriei, totodată, este destinată Turciei de-a lungul câmpiei tracice şi a mării Marmara, ca într-un final trenul să ajungă în pitorescul oraş Istanbul. Din câte am reuşit să aflu de la domnul Jean Marie Moreau, engineering manager al Orient Express, nu prea au fost români care s-au bucurat de vacanţele celei mai mari companii de lux feroviare din lume. Aviz amatorilor bogaţi (şi, din păcate, nu funcţionarilor) în căutare de relaxare şi lux de cinci stele.


UN TRANDAFIR CORAI. Ca orice final, şi acesta este trist. Despărţirea de Orient Express. Îmi iau la revedere rând pe rând de la fiecare, printre ei şi de la Michelle Rocca, cabine manager.
Pe măsură ce operaţiunea este în plină desfăşurare, într-o spatele meu cineva mă bate pe umăr. Este Giampiero Caronna, leading waiter. Îmi spune într-o engleză "italienească": "Vreau să îţi ofer o floare‘‘. Este un trandafir corai. Îi mulţumesc şi mă face să promit că îi voi vizita şi la anul. Cobor un picior, apoi pe celălalt mai greu, las în urmă Orient Expressul cu un bucheţel de flori şi un trandafir. Cred că dacă o călătorie ar avea rang nobiliar, parfumul ei ar purta numele de Orient Express...