x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ultima noapte a Alexandrei, tânăra gravidă moartă cu zile la Spitalul Județean Botoșani

Ultima noapte a Alexandrei, tânăra gravidă moartă cu zile la Spitalul Județean Botoșani

de Monica Cosac    |    22 Aug 2023   •   00:05
Ultima noapte a Alexandrei, tânăra gravidă moartă cu zile la Spitalul Județean Botoșani

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), face acuzații grave la adresa medicilor care ar fi trebui să o îngrijească pe tânăra gravidă din Botoșani care a murit pe patul de spital, la doar câteva ore de la internare, în timp ce îi implora pe doctori să o ajute. „Decesul s-a produs pe de o parte pe fondul sepsisului, iar pe de altă parte, pe terapia pe care au aplicat-o ca să oprească sângerarea”, a declarat reprezentantul asociației de pacienți, pentru Jurnalul.

 

De altfel, medicul de gardă și asistentele care erau în tură pe Secţia Obstetrică - Ginecologie au fost suspendați ieri, în urma unei anchete interne a spitalului. 

Problemele care au condus la decesul tinerei mame din Botoșani, care era însărcinată cu al patrulea copil, au fost generate de un lanț de culpe medicale și nepăsare, spune reprezentantul pacienților, în urma discuțiilor pe care le-a purtat, pe marginea acestui caz, cu medici specialiști și cu mai multe surse „de la fața locului”. Este vorba atât de medicul curant al tinerei, cât și de doctorița care era de gardă în noaptea respectivă, pe Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”. „Este vorba de o posibilă vină colectivă. Ancheta penală va scoate la iveală mai multe date”, consideră Barbu.

În primul rând, spune acesta, medicul curant a întârziat mult efectuarea chiuretajului, deci știa dinainte că sarcina este oprită din evoluție, și s-au produs complicații pe fondul degradării sarcinii, iar în al doilea rând, cu toate că starea pacientei era destul de gravă la momentul prezentării la spital, „investigațiile la internare au fost sumare, iar unele au lipsit”. 

„Au fost mai multe complicații”

„Această sarcină a fost prost monitorizată de către medicul curant. Pacienta avea experiența altor nașteri, a constatat că este o încetare a evoluției fătului, s-a dus la medic și medicul a constatat acest lucru, numai că medicul curant nu a făcut o investigație completă. Nu e singurul caz în care investigațiile clinice și paraclinice se fac în mod sumar. Pacienta a avut și o infecție, era într-un sepsis și i s-a făcut rău în ziua aia pentru că era normal să i se facă odată și odată și atunci s-a prezentat la spital, n-a mai avut încotro. 

Dacă, acum când s-a prezentat, ei făceau investigațiile corecte, constatau că pacienta era în sepsis și îi administrau tratamentul potrivit și o salvau. Pentru că ce s-a întâmplat s-a întâmplat și ca urmare a unor probleme sanguine, pe fondul sepsisului ei. Au fost mai multe complicații care s-au întâmplat în noaptea respectivă. Pe lângă faptul că medicul curant a tărăgănat intervenția, pentru că el trebuia să vadă că odată ce s-a stopat evoluția sarcinii este posibil ca fătul să fie mort și atunci se produce putrefacție și trebuia să constate acest lucru și să facă de urgență (chiuretajul – n.r.) până începe sepsisul. Pentru că nu poți să faci o intervenție chirurgicală fără riscuri mari în situații de sepsis. Așa mi-au spus specialiștii”, a declarat, pentru Jurnalul, reprezentantul ANPP, precizând că toate datele pe care le are sunt de la asistentele și medicii de acolo, din Spitalul Mavromati din Botoșani. 

Potrivit acestuia, deși tânăra era disperată și spunea continuu că nu mai poate, medicul curant a stabilit împreună cu medicul de gardă, pe baza analizelor făcute la internare, ca abia a 2-a zi să-i facă chiuretajul. 

Vasile Barbu mai spune că, potrivit specialiștilor cu care s-a consultat, sunt necesare anumite măsuri de siguranță, atunci când se face un chiuretaj la o pacientă în sepsis sau cu sarcină în sepsis. Mai mult, ar fi trebuit să înceapă un tratament antibiotic „și nu s-a început”. 

„Și doctorița de gardă a asigurat-o pe cealaltă că totul e în regulă și că a reușit să-i oprească hemoragia. Dar nu așa se face, pentru că i-a oprit hemoragia, dar i-a creat altceva: i-a creat tromboembolie pulmonară și a creat alte probleme pulmonare. Deci pacienta a suferit o complicație, inclusiv pe tratamentul administrat în stoparea hemoragiei, dar a fost un tratament inadecvat”, susține Vasile Barbu, precizând că este și părerea medicilor cu care asociația colaborează. 

„Când ai în secție un asemenea caz, nu mai mergi liniștit la culcare. Sărmana a apelat în acea noapte atât la medicul curant, cât și la medicul de gardă”.

Vasile Barbu, președinte ANPP

 

Mii de oameni indignați: „Vrem dreptate pentru Alexandra!”

Sute de oameni revoltați s-au adunat duminică seară, în fața Maternității din cadrul SJU Botoșani, pentru a cere dreptate pentru Alexandra. Oamenii au adus flori, au aprins lumânări și au scandat „Vrem dreptate pentru Alexandra!”.

Totodată, familia și prietenii tinerei femei care și-a pierdut viața la doar câteva ore după ce a fost internată cer să se facă dreptate „pentru un suflet pierdut din cauza unor erori medicale, a nepăsării și indiferenței” și au creat și o petiție online în acest sens. În doar trei zile, petiția „Dreptate pentru Alexandra” a adunat circa 8.000 de semnături. „Este un caz foarte grav care nu este singurul în maternitatea din Botoșani, acolo unde ar trebui să se nască noi suflete, nu să se piardă. Sper ca vinovații să plătească”, au scris autorii petiției. 

 

Medicul de gardă, suspendat după o anchetă internă a spitalului

Atât medicul de gardă, cât și asistentele medicale de pe Secţia Obstetrică-Ginecologie 1 a SJU „Mavromati”, care erau de serviciu în noaptea de 17 spre 18 august, au fost suspendate din activitate, după moartea unei tinere de 25 de ani, a anunţat, ieri, managerul spitalului, Angel Călin. Potrivit acestuia, măsura a fost luată în urma unei anchete interne desfăşurate în cursul zilelor de vineri, sâmbătă şi duminică, având în vedere situaţia gravă generată de decesul pacientei care s-a produs la câteva ore după internare.

De asemenea, conducerea spitalului a mai dispus contractarea unui serviciu de audit medical extern „care să evalueze cu celeritate activitatea şi procedurile medicale aplicate în cadrul Secţiei Exterioare Obstetrică-Ginecologie” și au fost sesizate Comisia de disciplină şi Consiliul etic al SJU „pentru elucidarea cazului”, potrivit Agerpres. Toate documentele medicale existente la nivelul secţiei respective au fost puse la dispoziţia procurorilor care anchetează acest caz.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×