Veselie de Ispas

Inaltarea Domnului, sarbatoarea crestina, este praznuita de poporul roman cu mare evlavie. Totodata, aceeasi sarbatoare a dat nastere la numeroase si interesante obiceiuri populare, care completeaza o zi deosebita dintr-un an a poporului roman.

SARBATOARE. Inaltarea este praznuita cu mare evlavie de catre credinciosi

Ispas, personajul mitic care ar fi asistat la Inaltarea Domnului si la ridicarea sufletelor mortilor la cer, este sarbatorit in ziua de joi din saptamana a sasea dupa Pasti. Pentru ca Ispas ar fi fost un om vesel, credinciosii cauta sa fie si ei bine dispusi de ziua acestuia. Si se pregatesc pe masura: Ispas este praznuit ca un adevarat sfant si, adesea, ca patron al casei (in Muntenia, in Moldova si in Oltenia).

De Ispas se savarseau sacrificii sangeroase (mielul apare din nou, ca si la Pasti), se taia varful cozilor vitelor cornute, se tineau renumite targuri si nedei (Targul de Fete de la Blaj), erau sarbatoriti oamenii cu numele Ispas.

RITUALURI. In drumul lor spre cer, spiritele mortilor se puteau rataci si reveni pe pamant sub forma de moroi sau strigoi, provocand rele animalelor, in special vacilor cu lapte. Romanii au mare teama de aceste spirite malefice, dar, in acelasi timp, au gasit si ac de cojocul lor. Asa ca, in noaptea si ziua de Ispas, se luau diverse masuri de aparare impotriva strigoilor si a relelor produse de acestia. Astfel se culegeau flori, frunze si ramuri ale unor plante care se crede ca folosesc la apararea de spirite rele: alun, nuc, leustean, paltin; urma lovirea (sorcovirea) vitelor si oamenilor cu leustean; prin unele locuri se suna din buciume ca sa se sperie spiritele malefice, iar fetele si femeile se incingeau cu leustean peste mijloc (brau).
Nici mortii nu erau uitati. Se recurgea la ritualuri de imbunare a spiritelor mortilor cu ofrande bogate, efectuarea unor vraji si descantece. Ziua de Ispas era considerata hotar pentru diferite activitati economice; acum se incheia semanatul plantelor, in special al porumbului, se urcau boii si juncanii la pasunile montane, se insemnau mieii prin crestarea urechilor. Formula de salut din ziua de Ispas este crestina: "Hristos s-a Inaltat!/ Adevarat s-a Inaltat!". Cu unele variante locale, sarbatoarea este cunoscuta pretutindeni in Romania.

PASTILE CAILOR. Sarbatoarea cabalina din ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Pasti, Ispasul, cand se credea ca pentru un ceas din intreg anul se satura caii de pascut iarba, se numeste Pastile Cailor sau Joia Iepelor. In aceasta zi, in exuberanta vegetatiei de primavara, caii erau slobozi sa pasca pe unde doreau, iar boii si juncanii se urcau la pasunea alpina. In vechime, sarbatoarea Pastile Cailor a fost o zi a soroacelor, termen-limita cand se incheiau sau se lichidau diferite intelegeri si afaceri intre oameni. Spre deosebire de Sangiorz (23 aprilie) si Samedru (26 octombrie), care sunt sarbatori ale sorocului cu data fixa in Calendarul popular, Ispasul are data mobila de celebrare, care poate varia, de la un an la altul, cu un numar mare de zile.
Din acest motiv, functia de soroc a sarbatorii s-a diminuat treptat si a capatat un inteles peiorativ. Astazi, zicala la Pastile Cailor inseamna a nu inapoia ceea ce ai imprumutat, a amana pana la Sfantul Asteapta, a nu te tine de cuvant. Din legendele nativitatii si din unele colinde, sensul depreciativ al sarbatorii ar avea originea in blestemul cailor, animale nerumegatoare si in permanenta nesatule, de catre Maica Domnului, care ar fi fost deranjata de tropotul, nechezatul si rontaitul nutretului in timpul nasterii Domnului Iisus in ieslea din grajdul lui Craciun.

O VECHE LEGENDA: FECIOARA MARIA A BLESTEMAT CAII

POPULAR. In traditia romaneasca, azi e si Pastile Cailor Credinciosii sarbatoresc aceasta zi la fel ca ziua de Inviere. Se vopsesc oua rosii, se taie miei si se fac pomeni, se curata mormintele, se aprind lumanari si se impodobesc casele cu ramuri verzi. De Inaltarea Domnului, in traditia precrestina romaneasca se sarbatoreste si Pastile Cailor. O veche legenda spune ca, in noaptea Nasterii lui Iisus, Fecioara Maria a blestemat caii, care au ravasit asternutul Pruncului Sfant, sa nu se sature decat intr-o zi din an si doar o singura ora. Acea zi este ziua de Ispas, denumirea populara a zilei de Inaltare, provenita din slavonul "supasu", care inseamna Mantuitor. Tot in aceasta zi se insemneaza vitele, adica li se taie par din varful cozii si se ingroapa in musuroaiele de furnici, rostindu-se: "Sa fie atatia vitei si miei cate furnici sunt in furnicare". Ziua de Inaltare este si zi de facut farmece de dragoste cu buruiana numita frasinel, culeasa cu o noapte inainte si sfintita la biserica. Farmece se mai fac si cu flori de alun, despre care se spune ca infloresc si se scutura in noaptea de dinaintea Inaltarii. Pana la Ispas se incheie semanatul porumbului si se urca vitele si oile la munte.