Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am continuat să întreţin prietenia noastră, să pun vreascuri pe focul respectiv şi am lansat nişte interviuri cu Valeriu Popa. Vreau să mărturisesc aici dificultăţile pe care le-am întâmpinat cu cenzura de partid. Nu erau răutăţi. Oamenii de la Comitetul Central, de la Secţia Presă şi Propagandă, nu voiau să îmi facă mie rău sau nu îl urau pe Valeriu Popa. Dar nu credeau.
În genere, asemenea lucruri pe care le trăieşti personal şi încerci să le povesteşti şi altora îi blochează pe aceştia. Unii sunt oameni de calitate şi nu îşi pot permit să râdă superior, ca şi când tu eşti un dobitoc şi te şmechereşte un vrăjitor din Evul Mediu. Erau puţini medici care să se aventureze în susţinerea lui Valeriu Popa şi să o facă public, şi să îl apere de impostorii agresivi, de suficienţii violenţi, de leniniştii întârziaţi care nu vedeau decât ceea ce se vede, suprafaţa lucrurilor.
Am făcut câteva pagini în Flacăra, care au zguduit teribil societatea româneasă a acelei vremi. Valeriu Popa nu era doar un medium, un posesor de bioenergie pe care o folosea ca să afle ce e cu oamenii, ci o folosea şi ca să vindece. Şi vindecările lui erau îndeobşte vindecări indirecte. El rareori, la ocazii supreme, în cazuri grele, punea mâna şi relansa energia câte unui organ adormit sau bolnav. El sfătuia, propovăduia.
Citea mult. Citea cărţi din literatura ştiinţifică a marilor case de editură, aducea noutăţile americane, japoneze, africane. Le aducea la cunoştinţă oamenilor. Le spunea că, dacă nu se conformează unei conduite cu adevărat curate de viaţă, vor muri mai repede. Şi fiind foarte cinstit cu ei şi foarte brutal, îi şi speria, îi şi radicaliza, îi făcea să se alarmeze.
Fireşte că, în căutarea de puncte de sprijin, pentru această metodă care exista şi pe care eu o vedeam şi eram disperat că vorbesc unor surzi, am abordat şi personalităţi politice ale epocii. Prietenul meu, marele meu prieten Ştefan Andrei, tocmai ieşise din spital, de la un control riguros, pe care îl făcuse, la spitalul Elias.
Şi a venit în casa mea, în Dionisie Lupu, însoţit de doctorul chirurg, omul extraordinar, care era prietenul meu, de asemenea, Apostol Turbatu. Şi nimerise şi Valeriu Popa. Valeriu Popa nu se băga în discuţie, dacă nu îl asmuţeam eu către vânat. Şi eu, la un moment dat, le-am zis celor doi: Domne, hai să vă edificaţi şi dvs. cine e Valeriu Popa ăsta despre care tot scriu eu în Flacăra şi dvs. tot vă miraţi şi credeţi că eu pierd vremea.
Bine, a zis Andrei Ştefan, hai să vedem. şi face Valeriu Popa o pasă cu mâna şi spune: "Domnule Andrei Ştefan, aveţi diabetul în buzunar". "Ce diabet, domne, că eu vin din spital şi timp de 2 săptămâni nu mi-a ieşit nimic în sensul ăsta?" "Domnule Andrei Ştefan, ţineţi minte vorba mea, asta va fi marea dvs. problemă în viaţă. Ţineţi minte."
La care Apostol Turbatu, medic, nu-i aşa şi orgolios: "Hai, mă doctoraşule, termină cu prostiile astea, nu-i mai băga în cap lui Gică Andrei ce-ţi trece ţie prin cap, om serios eşti tu, inginer sau cârpaci?". La care Valeriu Popa s-a supărat aşa şi a zis: "Doctoraşule, pe dumneata nici nu pun mâna, dumitale îţi spun doar atât: vei muri de cancer de rect, înţelegi dumneata?". "Fugi, domne', de aici, ce eu nu ştiu? Cum vorbeşti aşa?" "Ai grijă de intestine că vei avea mari probleme. Cancer de rect! Ai canceraşul în buzunar!" "Ce înseamnă asta, în buzunar, măi nea Valerică?" "Adică îl au la dânşii, asta vreau să spun. Nu trebuie să îl mai caute, nu trebuie să îl mai ia de undeva. Domnul Andrei are diabetul în buzunar şi doctorul Turbatu are canceraşul în buzunar."
Nu mai spun ce supăraţi au fost şi Andrei Ştefan şi Apostol Turbatu, că le-a stricat Valeriu Popa orice chef de viaţă. şi la un moment dat, după câtva timp, Andrei Ştefan mi-a dat telefon şi mi-a spus: "Băi Adriane, cine e Popa ăla? Ştii că am diabet? Ştii că a avut dreptate?". "Nu se poate!" "Ba da, ba da. Ştii că mi-a mai spus că degeaba nu mănânc eu una, nu mănânc alta, ca să nu fac diabet, mi-a spus: e greu să nu faceţi, că e pe bază de stres, dvs. intraţi în panică, vă frământaţi şi de asta nu scăpaţi. Şi uite că nu am scapat."
Asta se întâmpla acum 30 de ani în casa mea. Doctorul Apostol Turbatu a murit, între timp, de cancer de rect, de acel cancer pe care inginerul Valeriu Popa i l-a depistat doctorului Apostol Turbatu cu trei-patru ani înainte ca el să se declanşeze. L-am întrebat pe Valerică: "Spune-mi, tată, ce anume te-a determinat să spui că are cancer?". "Energetic el avea, dar nu apucase încă se manifeste în corp. Şi eu am simţit că are."
Andrei Ştefan suferă, de atunci, de 30 de ani de diabet. Viaţa lui a fost o luptă nesfârşită pentru cultură şi pentru demnitate naţională. Este ministrul de Externe care a făcut cel mai mult pentru relaţiile şi eficienţa României în lume. Dar astea nu le-a făcut dând din buze. S-a implicat şi l-a costat implicarea. Este acum la Snagov, într-o casă modestă, unde i s-a putut găsi un loc, după ce a fost băgat în puşcărie. Şi, cu această ocazie, cred că trebuie să iniţiem de urgenţă o măsură de ştergere a vinovăţiilor care i-au fost aruncate pe biografie şi să îl eliberăm de coşmarul că e vinovat, de cei 18 ani la care a fost condamnat cel mai bun ministru de Externe al României.
În timp ce ministrul de Externe al Ungariei, tot o ţară socialistă, a devenit prim-ministru şi a trăit în onorurile meritate de rangul lui, Andrei Ştefan, spre deosebire de Gyula Horn, nu a căutat în coarne sovieticilor, ci a făcut politică independentă şi demnă. El trăieşte modest şi resimte umilinţa unei lumi pe care nu o interesează cum se simte şi ce mai face Andrei Ştefan. Are momente grele pe care, cu o voinţă de erou al propriei sale existenţe, le învinge. Şi suferă de diabet. Ceea ce a spus acum 30 de ani, în casa mea, Valeriu Popa s-a confirmat întru totul.
Am impresia că eu am greşit nescriind mai repede cartea despre Valeriu Popa, carte pe care, de fapt, am şi început-o mai ales că ea se şi aşternea singură pe hârtie, întrucât participaserăm împreună cu el la momente extraordinare, la momente care nu pot scăpa nici unei conştiinţe libere şi sensibile. Iată un moment de la Breaza. Eram în cabana mea de la Breaza, când m-a strigat un om, în curte. Am ieşit. "Da, ce problemă este?" "Ştim că e domnul Valeriu Popa cu dvs. şi sunt cu fratele meu şi vrem să ne consulte."
(Va urma)
