x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vis de bucuresteni - Cum se va extinde metroul

Vis de bucuresteni - Cum se va extinde metroul

de Carmen Dragomir    |    19 Aug 2006   •   00:00
Vis de bucuresteni - Cum se va extinde metroul

Am incercat, pe baza proiectelor aflate in derulare, sa vedem care va fi fata transportului in comun in Bucuresti peste cinci sau zece ani. Cu o doza de optimism considerabila, peisajul se contureaza astfel: numai autobuze noi, cu aer conditionat, cu afisaj electronic, linii de metrou pana la Otopeni, Drumul Taberei si Pantelimon, statii dotate cu toalete publice.

Asteptam luuung prin statii bataind din picior, ne coacem de caldura prin autobuze ca fleicile in suc propriu, noroc ca nu-i iarna, sa murim de frig. Strambam regulat din nas, deranjati de mirosurile care navalesc in mijloacele de transport in comun de iti desfunda brusc caile respiratorii. Traficul e infernal, drumurile-s proaste, autobuzele si tramvaiele nu sunt echipate cu aer conditionat, unele, vechi de pe vremea bunicii, hurducaie precum o caruta. Colac peste pupaza, metroul - singura solutie rapida in materie de transport la nivelul Capitalei - are in aceste zile mari probleme cu respectarea orarului trenurilor, din cauza conflictului Metrorex cu Alstom, firma care se ocupa de intretinerea garniturilor.

Jurnalul National va propune un exercitiu de imaginatie impreuna cu sefii celor doua regii de transport in comun din Bucuresti, Metrorex si RATB, pentru a intrezari vremea cand locuitorii Capitalei se vor putea simti in tramvai sau metrou calatori la standarde europene.

PROBLEME. "Este greu de spus in acest moment ce se va intampla cu metroul bucurestean - spune directorul general al Metrorex SA, Liviu Soava - , daca nu va fi solutionat impasul in care a ajuns colaborarea dintre Metrorex si firma franceza Alstom, care se ocupa de intretinerea garniturilor de tren". Din cauza unor probleme legate de plati, conform contractului, firma a trecut la suspendarea partiala a serviciilor, astfel incat nu se mai poate asigura graficul de circulatie.

Metrorex se mai confrunta, potrivit directorului general, cu o subfinantare cronica. Anul acesta au fost alocate pentru cheltuieli materiale doar 20% din fondurile necesare. Lucru care s-a reflectat la capitolul confortul calatorului, mai multe scari rulante fiind inchise, neexistand bani pentru piesele de schimb necesare.

PEISAJUL. Cersetori, miros de urina, caini. "Toata lumea arata cu degetul spre metrou, ca sunt cersetori. Ce sa le facem, sa-i impuscam? Daca agentii nostri de paza se comporta putin mai brutal fata de aceste persoane, ajung dupa aia prin presa si la organismele europene de protectie ca au abuzat. Ce face Primaria? Apoi, noi nu suntem nici institutie de ecarisaj. Am primit si reclamatii de la o fundatie de protectie a animalelor, ca agentii nostri agreseaza cainii vagabonzi", se plange directorul.

Click pt a mari imaginea
Click pt a mari imaginea

CE SE SCHIMBA. In acest an vom avea trei toalete publice in statiile Unirii, Victoriei (pe pasajul de corespondenta) si la Gara de Nord. "Solutii se gasesc. Unde nu exista canalizare, se poate rezolva cu pompe. Asa am facut la Pipera, unde exista o toaleta pentru salariati. Sunt in acest moment toalete in multe dintre statiile de metrou, dar ele au fost construite cu alte scopuri, pentru aparare civila, in caz de razboi. Le vom transforma in toalete publice, dar asta se face cu autorizatie de constructie, trebuie renovate si necesita cale de acces, pentru ca acum ele se afla in spatiul tehnic."

La inceputul lui 2008, dupa 19 ani de la inceperea lucrarilor, va fi pus in functiune tronsonul Nicolae Grigorescu - Linia de Centura, cu statiile N. Grigorescu II, 1 Decembrie 1918, Policolor, Linia de Centura (la intrarea in satul Catelu). Pentru finalizarea lucrarilor, Metrorex mai are nevoie de 35 de milioane de euro, bani pe care ii va obtine de la Banca Europeana de Investitii (BEI), dupa semnarea acordului de imprumut (care se va face in aceste zile) si dupa momentul in care acest acord va intra in efectivitate, adica dupa ratificarea lui de Parlament.

In 2010 vom putea circula pe tronsonul 1 Mai - Laromet, cu statiile Pajura si Parc Bazilescu. Lucrarile de structura sunt incepute si se vor termina, mai mult ca sigur, la anul. Urmeaza echiparea cu instalatii si lucrarile de finisare, asta doar daca se obtine finantare corespunzatoare.

METROU IN DRUMUL TABEREI. "BEI nu finanteaza proiectele decat in ordinea in care deja au fost discutate. Noi am vrut sa dam prioritate Magistralei 5 (Drumul Taberei - Universitate si apoi spre Pantelimon), dar cei de la BEI au spus ca vom discuta dupa ce semnam acordul de imprumut pentru tronsonul Nicolae Grigorescu - Linia de Centura. Vor incepe apoi negocierile pentru finantarea primului tronson din Magistrala 5, Drumul Taberei - Universitate. Daca totul decurge normal, vom semna acest acord in iarna. Lucrarile dureaza intre 5 si 7 ani." Deci, prin 2013-2014, vom putea, optimisti fiind, sa circulam cu metroul pe la Ghencea (stadion) - Raul Doamnei - Favorit - Orizont - Academia Militara - Eroilor - Bulevardul Kogalniceanu - Universitate. In proiect exista si tronsonul 2, care va ajunge pana in Pantelimon.

BANEASA SI OTOPENI. Legatura retelei actuale cu aeroporturile este un proiect dezvoltat de Primaria Capitalei in beneficiul Metrorex. Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala (JBIC) si-a exprimat disponibilitatea de a finanta acordul. In conditiile in care se va semna in aceasta iarna, prin 2012-2014 tronsonul va fi gata. Metroul va trece pe la 1 Mai - Romexpo - Baneasa - Cartier Baneasa - Aeroport Baneasa - Supermarchet - Privighetorilor - Otopeni.

"Daca as fi un optimism incurabil, as zice ca tot atunci va fi gata si primul tronson din Magistrala 6, pe Soseaua Alexandriei - Calea Rahovei - Piata Cosbuc, Piata Unirii - Mosilor - Colentina, si va ajunge pana in Voluntari", spune Liviu Soava. Proiectul nu a fost inca declarat obiectiv de investitie, dar discutiile pentru finantare vor incepe dupa finalizarea tronsonului Drumul Taberei - Universitate.

PESTE CINCI ANI. Vor fi cu siguranta veceuri in statiile importante. "Sper sa raman in istorie ca directorul care a facut toalete publice! Bucurestiul are la ora actuala singurul metrou din lume in care cetatenii nu beneficiaza de o asemenea facilitate esentiala, ceea ce pentru o tara civilizata este inadmisibil!", spune Liviu Soava. Se vor schimba indicatoarele de orientare a calatorului in statie, vor aparea lifturi si scari rulante, platforme mobile pentru persoanele cu handicap locomotor, va fi modernizat aspectul magazinelor din statii. Primele 70 de escalatoare, 40 de lifturi si 20 de platforme mobile vor fi instalate pana in 2009. Pana la sfarsitul lui 2008, 26 de garnituri noi de tren le vor inlocui pe cele vechi.

"Eu zic ca vom avea o fata complet noua a metroului bucurestean cam in 12-15 ani", conchide directorul Metrorex.

MECANISMUL FINANTARII. "Toate bancile la ora actuala sunt disponibile sa acorde finantare. Sunt foarte multi bani de vanzare pentru investitii. O data cu intrarea Romaniei in UE, fondurile disponibile vor creste. Totul depinde de capacitatea economiei romanesti de a absorbi aceste fonduri de investitii si de a asigura rambursarea. Aceasta este problema. Exita un plafon de suportabilitate a totalurilor imprumuturilor efectuate in economie si nu este vorba numai de Metrorex. Daca statul roman si economia romaneasca pot suporta investitii mai mari, adica rambursari mai mari de credite, atunci bineinteles ca se va trece imediat la negocierea si semnarea in continuare a acordurilor", spune Liviu Soava. Bugetul de investitii al Metrorex pe 2006 se cifreaza la 108 milioane RON din alocatie bugetara si inca pe atat din credite externe. Din total, s-a cheltuit pana acum aproximativ 43%.

DECIZIA. In acest moment, printr-un imprumut de la BIRD, se efectueaza la nivelul Bucurestiului un studiu de fezabilitate care va duce la infiintarea unei Autoritati Metropolitane de Transport - un organism de reglementare in domeniul transportului public in zona metropolitana a Bucurestiului.

"Aceasta autoritate este o chestiune importanta, de care se leaga toate planurile noastre. Ea va decide ce se intampla cu Metrorex, SNCFR, RATB, cu maxi-taxi... Noi speram sa se infiinteze la anul. Hotararea va apartine Guvernului, pe baza studiului de fezabilitate. Deci nu Metrorex va decide cum se vor dezvolta liniile de metrou; prioritatea si solutia concreta aplicata vor fi decise la nivelul acestei autoritati."

PROIECTUL DE DEZVOLTARE AL METROULUI DIN CAPITALA
Potrivit estimarilor directorului Metrorex, Liviu Soava, modernizarea metroului bucurestean se va face etapizat, in functie de finalizarea negocierilor acordurilor de imprumut cu bancile. Prioritatile vizeaza in primii opt ani punerea in functiune a unor noi tronsoane si investitii in ceea ce priveste confortul calatorului. Proiectele derulate in urmatorii sapte ani vor schimba total fata metroului in Capitala.
  • 2006: Trei toalete publice in statiile Unirii, Victoriei si Gara de Nord;
  • 2008: Deschiderea tronsonului Nicolae Grigorescu - Linia de Centura;
  • 2008: 26 de garnituri noi de tren le vor inlocui pe cele vechi;
  • 2009: Vor fi instalate primele 70 de escalatoare, 40 de lifturi si 20 de platforme mobile;
  • 2010: Deschiderea tronsonului 1 Mai - Laromet;
  • 2011: Majoritatea statiilor vor avea toalete publice;
  • 2014: Punerea in functiune a Magistralei V: Drumul Taberei - Universitate (Ghencea - Raul Doamnei - Favorit - Orizont - Academia Militara - Eroilor - Bulevardul Kogalniceanu - Universitate;
  • 2014: Deschiderea tronsonului 1 Mai - Otopeni;
  • 2014: Deschiderea primului tronson din Magistrala 6 (Soseaua Alexandrei - Colentina - Voluntari.
  • INCEPUTURI
    La 19 noiembrie 1979, din Depoul Ciurel a plecat in statia Semanatoarea primul tren de metrou. La data de 19 decembrie 1979 s-a taiat oficial panglica de incepere a exploatarii metroului pe primul tronson al magistralei I, in lungime de 8,1 km, cu sase statii: Semanatoarea - Grozavesti - Eroilor - Izvor - Piata Unirii - Timpuri Noi. Istoria de 27 de ani a metroului bucurestean a adunat si intamplari ramase in folclor. O snoava de pe vremea cand erau doar cateva trenuri in circulatie spune ca, unul dintre mecanici, pe langa clasicul "Atentie, se inchid usile! Urmeaza statia… cu peronul pe partea…", adauga: "Stimati calatori, bine ati venit la metrou, personalul va ureaza «Buna dimineata!». Intr-una din zile mecanicul a anuntat: "Atentie, se inchid usile! Urmeaza Timpuri Grele!". Dupa acest anunt a mai condus trenul cateva statii, dupa care a fost inlocuit si ridicat (de baietii cu "ochii verzi"). In prezent, metroul are in functiune patru magistrale. In urmatorii ani vor fi date in folosinta Magistrala V si VI, ale caror tronsoane vor ajunge pana in cele mai indepartate puncte ale orasului.

    NU RATATI!
    Vom circula pe strazile Bucurestiului cu vehicule de transport in comun noi, cu aer conditionat, vom putea folosi acelasi bilet si la metrou, vom avea o infrastructura imbunatatita. Cand, aflati citind Jurnalul National de luni.
    ×
    Subiecte în articol: special metrorex metrou drumul taberei toalete