Visul bastardului

O viata intreaga s-a crezut boier si nu fiul unui "mahalagiu". "Mahalagiul" era I.L. Caragiale, iar cel stapanit de himera nobletii era fiul sau nelegitim, Mateiu.

Stema fabuloasa, imaginata de Mateiu Caragiale, pentru a-i justifica himerica boierie

"Desi cu o privire culta, rafinata, omul era prea rigid in protocolul mersului sau ca sa fie un aristocrat pursange. In lasarea in jos a falcilor sale era o afectare rece. Nu puteai sa nu te gandesti la unul din acei servitori batrani, ei insisi cu arbore genealogic, unul dintre acei servitori care sunt luati de vulg drept stapani. Parea un majordom in concediu". Personajul creionat cu malitiozitate de George Calinescu era Mateiu Caragiale. Un om straniu, coborat din alte timpuri pe caldaramul cosmopolit al Bucurestiului de la inceputul sec. XX si ramas in istoria literaturii ca autor al "Crailor de Curte Veche", un roman la fel de ciudat si anacronic ca si propria sa viata.

BASTARDUL LUI "NENEA IANCU". Descris de biografi drept "un impulsiv sentimental", I.L. Caragiale a avut, in 1884, o scurta legatura sentimentala cu Maria Constantinescu, o tanara de numai 20 de ani, angajata a fabricii de tutun Belvedere. In urma acestei legaturi, in 1885 a venit pe lume Mateiu, copil nelegitim pe care insa dramaturgul l-a inscris pe numele sau la Oficiul Starii Civile. In anii care au urmat, el s-a ocupat foarte atent de educatia lui Mateiu. Deosebit de inteligent si sensibil, copilul nu a semanat aproape deloc la fire cu tatal sau, al carui model de viata l-a contestat permanent. Peste ani, vorbind despre I.L. Caragiale, Mateiu il cataloga cu un dispret condescendent "berarul, nevrednic, vulgar, cartofor, crai si betiv". Si asta pentru ca, indiferent cata grija i-ar fi purtat "Nenea Iancu", Mateiu nu avea cum sa uite ca este doar un copil din flori. Pentru a indrepta cumva aceasta situatie, si-a creat o lume imaginara, opusa balcanismului fermecator in care se complacea ilustrul sau tata. Pasionat de istorie si de heraldica, Mateiu a cautat o viata intreaga sa-si gaseasca o ascendenta nobiliara.

CONTELE DE KARABEY. Traind intr-o lume burgheza, in care rangurile aristocratice nu prea mai aveau cautare, Mateiu s-a zbatut cu disperare sa-si "construiasca" o noblete care, oricum, nu ar fi impresionat pe nimeni. Pornind de la numele de familie al sotiei legitime a tatalui sau (cu care el insusi nu avea o legatura reala de rudenie), Mateiu a facut un salt ciudat, peste secole, apropiind-o de familia nobiliara Carabat, amintita in cronicile medievale. Din pacate pentru el, incercand sa-si convinga tatal de aceasta ascendenta boiereasca, a reusit doar sa-i starneasca un hohot de ras si o replica sarcastica: "Ce tot spui, ma? Strabunicul tau a fost bucatar arnaut, placintar. Purta tava pe cap. De asta noi suntem turtiti in crestet!". Nici macar aceasta ironie, exprimata sec de un tata lipsit de ifose nobiliare si foarte multumit de conditia sa mic burgheza, nu a tulburat lumea imaginara in care traia Mateiu. Implinise deja 22 de ani, cand nu se sfia sa-si semneze scrisorile adresate unor prieteni din strainatate cu "Mathieu-Jean Caragiale, conte de Karabey".

Mateiu, vazut de unul dintre prietenii sai graficieni

BLAZONUL DIN BARAGAN. Abia la maturitate, Mateiu Caragiale a reusit totusi sa-si vada visul cu ochii: a dobandit un titlu de relativa noblete. In 1923, la 38 de ani, s-a insurat cu Marica Sion, una dintre fetele poetului G. Sion. La momentul fericitului eveniment, "tanara mireasa" implinise 63 de ani. "Amanunt" care nu a avut insa nici o importanta pentru Mateiu. Maria Sion i-a adus mult ravnita proprietate a unei mosii, care-l facea sa se simta cu adevarat boier. Aflata undeva in Baragan, pe langa Fundulea, mosia Sionu avea si un conac pe care tanarul sot l-a preschimbat intr-un adevarat "cuib de nobili": pe un catarg, in fata casei si-a inaltat propriul drapel, decorat cu o imaginara stema nobiliara, conceputa de el insusi. Ca orice reprezentant al unei "mari case" si-a compus si o deviza nobiliara: "Cave, age, tace" (Pazeste-te, actioneaza, taci). Visul aristocratic al lui Mateiu s-a incheiat in 1935, o data cu moartea sa. In mod straniu, desi era cu mult mai batrana decat el, Maria Sion i-a supravietuit inca noua ani. Pentru Mateiu Caragiale, singurul rang de noblete, de necontestat, a fost si a ramas insa apartenenta la "aristocratia spiritului". "Craii de Curte Veche" este un roman unic in literatura romaneasca care, asa cum spune Calinescu, este expresia totala a balcanismului literar: "amestec gros de expresii mascaroase, de impulsiuni lascive, cu constiinta unei ereditati aventuroase si tulburi, totul purificat si vazut de sus de o inteligenta superioara".