Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Baritonul Nicolae Herlea a acceptat să ne dezvăluie in premieră căteva momente din viaţa sa, despre care vorbeşte şi in cartea pe care o pregăteşte impreună cu dr. Stephan Poen, cercetător in muzicologie.
Baritonul Nicolae Herlea a acceptat să ne dezvăluie in premieră căteva momente din viaţa sa, despre care vorbeşte şi in cartea pe care o pregăteşte impreună cu dr. Stephan Poen, cercetător in muzicologie.
L-am cunoscut pe maestrul Nicolae Herlea cănd i-am luat un interviu pentru ediţia de colecţie dedicată lui Luciano Pavarotti. Pe lăngă un om care şi-a dedicat intreaga viaţă dragostei de muzică, am descoperit şi un povestitor fermecător şi un pasionat al detaliului. Scrisesem intr-o frază că "Nicolae Herlea a ieşit să ia un capucino", iar maestrul a insistat să reformulez, pentru că in acest context "capucino" ar putea insemna şi un "călugăr capucin". La fel, baritonul şi-a lucrat fiecare rol, fiecare sunet, fiecare silabă şi expresie.
PRIMII PAŞI MUZICALI. Periplul lui pe marile scene ale lumii a inceput in curtea Şcolii nr. 33 din Bucureşti, la intrunirile străjerilor, cănd Nicuşor cănta solo imnul naţional: "Iar cănd, fraţilor, m-oi duce/ De la voi şi-o fi să mor/ Pe mormănt să-mi puneţi cruce/ Şi un măndru tricolor". Invăţătorul său a fost primul căruia vocea lui i se păruse deosebită; mai tărziu, la 14 ani, un medic care-l consulta de amigdalită i-a spus doamnei Herlea: "Vă rog să nu umble nimeni la corzile vocale ale copilului, pentru că are nişte corzi deosebite!". A inceput să se pregătească pentru carieră destul de tărziu, la 16 ani, cănd impreună cu prietenul său, Florian Penescu, şi cu sora acestuia au luat o carte de teorie şi solfegiu şi s-au apucat de invăţat. "Am mers amăndoi şi ne-am inscris la Conservatorul particular al lui Nicolae Oancea, iar după trei ani, cănd s-a făcut reforma invăţămăntului, am dat diferenţele şi am intrat in anul IV la Conservatorul «Ciprian Porumbescu»." Primii paşi muzicali i-au fost ghidaţi la Conservatorul particular de profesorul Aurel Costescu-Duca: "El m-a invăţat ce inseamnă poză de glas şi respiraţie. Respiraţia e foarte importantă; de fapt, respiraţie egal canto". Au urmat exerciţii zilnice, căte o oră de vocalize urmată de căte o pauză de trei ore. "La canto nu poţi să oboseşti corzile vocale, care sunt foarte sensibile şi trebuie protejate. Avem vocea dată de la Dumnezeu şi trebuie să o respectăm."
EXIGENŢE. In timp ce era student la Conservator s-a angajat intr-un ansamblu. "Erau vremuri grele şi voiam să căştig şi eu nişte bani. Părinţii mei erau funcţionari, tata a stat trei ani pe front. Ansamblul Confederaţiei Generale a Sindicatelor era o şcoală pentru balerini şi căntăreţi. Eu căntam aria lui Figaro şi căntece de compozitori romăni." Pentru a intra la Opera Romănă a dat şapte audiţii: "Aşa erau conjuncturile".
A debutat la 14 aprilie 1950 pe scena Operei Romăne, cu rolul Silvio din "Paiaţe", iar in 1951 a fost angajat propriu-zis. "Iar de atunci, timp de 35 de ani, am avut in fiecare săptămănă căte un spectacol. Nu am avut niciodată pauze, pentru că mai era şi aberaţia obligativităţii normelor in regimul comunist." Acelaşi regim care, după o lună cu 12 spectacole cu "Rigoletto" in Israel, i-a luat 90% din ce a căştigat, grăbindu-l astfel pe maestru să ceară in 1984 să fie scos la pensie.
Cănd nu interpreta un rol la Opera din Bucureşti, era pe scena Scalei din Milano sau a Operei din New York. "Prima oară am căntat in străinătate la Marele Teatru din Moscova. Apoi am căntat in toată Uniunea Sovietică, am ajuns şi in Siberia. Am căntat 20 de stagiuni la Teatrul Mare din Moscova, dar nu mi-am permis să abordez nici un rol rusesc, pentru că nu ştiam limba rusă. Interpretasem la Bucureşti «Dama de pică» şi «Cneaz Igor» in Belgia, in franceză, dar exigenţele mele nu m-au lăsat să prezint şi in faţa publicului rus", spune un om care nu crede că, dacă trişezi in profesie, poţi să ajungi prea departe.
Domnul Herlea spune că nu poţi interpreta un rol intr-o limbă pe care nu o cunoşti, pentru că astfel nu ai avea acces la inţelegerea personajului, a psihologiei sale. El vorbeşte franceza, italiana şi germana. "Germana am invăţat de acasă, căci tatăl meu se născuse in timpul regimului austro-ungar. Toată familia s-a chemat Herle. Franceza am invăţat-o la liceu, iar italiana - pe la 12-13 ani, cu o studentă la Filologie."
MARIA CALLAS. Italiana şi-a perfecţionat-o in lunile in care a lucrat la Scala, unde l-a intălnit pe dirijorul Santini. Intr-o altă călătorie, la Sofia, unde a făcut parte din juriul unui concurs, l-a cunoscut pe dirijorul Kurt Adler. L-am intrebat pe maestru cum a fost cu Maria Callas. "Pe Maria Callas n-am intălnit-o niciodată. Venise un tenor italian, Di Steffano, şi a căntat aici cu mine, la Bucureşti. L-am invitat acasă, şi el m-a intrebat: «Nu ţi-ar plăcea să cănţi Scarpia? Il ai in repertoriu?». I-am spus sincer că nu, dar că il invăţ. M-am apucat şi am invăţat vreo 11 roluri cu un prieten şi profesor, maestrul Costescu-Duca, un cititor la prima vedere excelent, şi cu Nicolae Bucur la pian, căruia nu vreau să-i spun «corepetitor», ci «colaborator», pentru că de el depinde in mare măsură cum inţelegi muzica.
La un moment dat primesc un telefon: «Sunt impresarul Nakajima din Tokio. Domnule Herlea, nu aţi vrea să faceţi căteva spectacole in Tosca, cu Di Steffano şi Maria Callas?». I-am spus că mă onorează şi că am emoţii. Am invăţat textul, am trecut opera muzical, am inceput să-mi construiesc personajul." Şi-a urmărit personajul ipostaziat de marele bariton Şerban Tasian, de Mihail Arnăutu şi chiar de Tito Gobi, in filmul cu Maria Callas. "Eu, in toate rolurile in care am căntat, n-am făcut nimic din ce au făcut alţii. Copia rămăne copie, pentru că fiecare artist are altă pornire. Psihologic trebuia să-mi cunosc rolul foarte bine, pentru că nu eram un simplu emiţător de sunete."
Rolul "Scarpia", şeful poliţiei din Roma in "Tosca", nu era congruent cu felul de a fi al lui Nicolae Herlea, iar provocarea era cu atăt mai mare. "Nu-mi place să jignesc, să fiu foarte dur. De asta, interpretarea unor roluri precum «Tonio» din Pagliacci, «Rigoletto», un rol imens, piatra de incercare a unui bariton, «Scarpia», care nu se potriveau cu specificul meu sufletesc, insemna o adevărată luptă. Mi-a fost in schimb uşor cu «Bărbierul», pentru că aveam şi vărsta unui Figaro şi o tehnică pe care o acumulasem in ani de studiu."
Cănd el era pregătit pentru rol, Nakajima l-a anunţat că Maria Callas e bolnavă şi nu mai poate să cănte. "Callas era foarte mediatizată, şi orice altă soprană care ar fi venit să cănte in rolul ei işi asuma un risc imens. Nakajima mi-a cerut să-i fac o sugestie, şi atunci m-am găndit la Caballé. Aşa am căntat două spectacole cu Montserrat. A fost un succes extraordinar, dar ziarele au scris: «Am ascultat o voce de excepţie, ce păcat că n-am văzut-o pe divina Callas»".
FAMILIA. Am vrut să ştiu care ii sunt cei mai dragi oameni, dintre cei pe care i-a cunoscut in 80 de ani de viaţă. "Oameni dragi? Dragă nu iţi poate fi decăt familia. Am o mare stimă pentru sora mea, care m-a ajutat financiar la inceputuri." Domnul Herlea s-a căsătorit cu Simona, medic ginecolog, in 1969. "In 1983, ea a plecat din Romănia. Acum locuim la Frankfurt, impreună cu fiii noştri, Robert Nicolae şi Filip Anton. Filip a terminat Facultatea de Drept; Robert a studiat pianul aici, iar acum are un studio la Frankfurt. Şi ei sunt suflete de artişti, ca şi soţia, pentru că şi un chirurg trebuie să fie artist. Trebuie să iţi cunoşti perfect meseria, oricare ar fi ea; şi un cizmar trebuie să fie aproape de artă."
Citește pe Antena3.ro
