x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Vocea de catifea a... regelui Cole

Vocea de catifea a... regelui Cole

de Anca Alexe    |    Roxana Vintila    |    14 Aug 2009   •   00:00
Vocea de catifea a... regelui Cole

Ediţia de Colecţie de luni, 17 august, va aduce în prim-plan povestea unui interpret de geniu care şi-a consacrat viaţa muzicii: Nat King Cole.



Regele Cole, aşa cum a fost numit de generaţii întregi, a fost dintotdeauna pasionat de istoria uneia dintre cele mai frumoase arte: muzica. Studiul l-a determinat să pătrundă mai adânc în tainele ei şi să descopere tot ce ţine de acest domeniu fascinant.

COPILĂRIA
Nat King Cole, pe numele său real Nathaniel Adams Coles, s-a născut în Montgomery, Alabama, la 17 martie 1919, de ziua Sfântului Patrick. Biograful Daniel Mark Epstein a fost cel care a stabilit cu precizie data de naştere a interpretului. Născut într-o familie săracă din sudul Americii, micuţului Nathaniel nu i s-a eliberat certificat de naştere. Până aproape de 10 ani, data lui de naştere a fost incertă chiar şi pentru cei apropiaţi.

O LUMINĂ APARTE
Într-o zi, Nat şi-a întrebat părinţii: "Noi suntem o familie săracă?". Iar mama sa i-a răspuns: "Da, suntem!"... "Suntem săraci, săraci, săraci?", a insistat micuţul Nat... "Da, suntem săraci, săraci!"... "Lasă, mamă, că într-o bună zi numele meu va străluci într-o lumină aparte şi nu vom mai fi săraci!" Cu ajutorul mamei sale, de altfel singurul profesor de pian pe care l-a avut Nat, prima lui interpretare a avut loc la doar 4 anişori. Urcat pe o scenă improvizată, notează site-ul oficial al artistului, Nat a cântat "Da, noi nu avem banane!".

Cânta până aproape de dimineaţă şi, după nici două ore de somn, mergea la şcoală. Atunci când punea capul pe pernă, tânărul Cole visa că în locul marilor cântăreţi se află el... Că sala aplaudă şi că muzica sa răsună întocmai ca muzica din cluburile pe care le frecventa. Simţea că va veni un timp când alţii vor sta la uşile sălilor de concerte şi îl vor asculta.

Alături de chitaristul Oscar Moore şi de basistul Wesley Prince, Cole a debutat în toamna anului 1938. Trioul s-a numit la început King Cole Swingsters. La scurt timp au devenit... King Cole Trio. Un nume ce avea să devină celebru. În septembrie 1938, grupul a făcut primele transcrieri radiofonice. La sfârşitul anilor '40 a apărut primul contract cu Decca Records, iar piesa "That Ain't Right" a ajuns numărul 1 în topul revistei Billboard, Harlem Hit Parade.

Deseori, Cole ajungea să le spună colegilor şi în ce notă să cânte. Ruşinos şi emotiv, Cole nu dădea indicaţii, ci spunea: "Încearcă dacă vrei aşa!". Datorită talentului său nativ, fiecare sfat al lui Cole s-a concretizat şi ulterior s-a transformat în hit. Deşi cel mai adesea rolul lui Nat era cel de solist vocal, existau nenumărate momente când interpreta la pian: "Sunt un interpret de poveşti. Când interpretez, îmi place să fiu în faţa pianului pentru a începe povestirea. Aşa s-ar putea să aduc armonia între oameni prin muzica mea", mărturisea Nat.

Nat King Cole a câştigat respectul publicului prin prestanţă şi căldură, dar şi prin "lupta" sa nesfârşită de a "clădi" o societate unită. Prin propriile eforturi, demnitate şi pasiune s-a ridicat deasupra întregii lumi şi a scris pe cer că "planeta trebuie construită prin speranţe". Mai presus decât lupta împotriva rasismului a fost refuzul artistului de a cânta în grupuri implicate în astfel de conflicte: "Am trecut peste bariere când i-am chemat pe Nat şi formaţia lui să cânte în emisiunea mea de radio. La sfârşitul melodiei, când Nat a încheiat cu fraza «Dacă nu ai ce ţi-am cerut... adu-mi doar nota de plată pentru apă», toţi s-au ridicat şi au început să aplaude. Nat era mare!", mărturisea celebrul Frank Sinatra.

NUMĂRUL 1

Multe dintre piesele interpretate de-a lungul vremii de regele Cole au ocupat un loc fruntaş în topurile importante din întreaga lume. Nat King Cole a înregistrat un număr record de piese. Un repertoriu unic despre care s-ar putea scrie la nesfârşit... Site-ul oficial al artistului nu a reuşit nici până azi să reunească toate piesele ori toate albumele "regelui". Şi asta poate pentru că nimeni nu a reuşit înainte sau după el să facă muzica să sune aşa...

Artiştii l-au considerat pe Nat King Cole un împărat al jazzului. Oamenii de rând însă l-au iubit pentru faptul că, atunci când urca pe scenă, îşi dorea înainte de toate ca publicul să fie mulţumit. Viaţa lui Nat King Cole este mai mult decât un destin legat de artă... pianist, compozitor, interpret de jazz, actor. Nu am înceta nicicând să ascultăm "Sweet Lorraine", "All for You", "Mona Lisa", "Too Young", "Unforgettable", "Answer Me, My Love", "A Blossom Fell", "I Love You For Sentimental Reasons", "Looking Back" şi câte altele... ori să dansăm pe ritmurile... Quizás, Quizás, Quizás... un tango "marca" Nat King Cole. O muzică pentru sufletele romantice, sensibile, pline de mister şi pasiune... Şi o voce inegalabilă! Un artist apreciat la nivel mondial de toate generaţiile. O viaţă dedicată muzicii: Nat King Cole.

5131-99348-kingcole_fata.jpg

O muzică..."de neuitat"
Ediţia de Colecţie a Jurnalului Naţional va fi însoţită, ca de obicei, şi de un CD de colecţie. Este vorba despre o colecţie de aur a hiturilor marca Nat King Cole. 20 de piese care vor aminti de vocea unică a legendarului artist afro-american.

Iată câteva dintre ele: "Unforgettable", "Mona Lisa", "Dream a Little Dream of Me", "I Can't See For Lookin'", "(I Love You) for Sentimental Reasons", "Sweet Lorraine", "When I Fall in Love". Un artist cu o strălucire unică şi o voce asemenea. A fost idolul multor generaţii...

De-a lungul  timpului, melodiile artistului au primit nenumărate distincţii, plasându-se adesea pe locul unu în toate clasamentele. Mai mult decât simple melodii, piesele interpretate de Nat King Cole reprezintă o poveste de iubire şi dăruire. Prin intermediul CD-ului de colecţie îl veţi descoperi pe regele Cole şi a sa muzică pe care o asculţi la nesfârşit..., plină de poezie şi de lumină..., menită a ne mângâia sufletele...

×
Subiecte în articol: special nat king cole