Ziua Eminescu – Ziua Culturii Naţionale

Nesfârşita tranziţie, între timp lovită şi de criza zilelor noastre, nu-şi are un re­mediu real decât în noi înşine, în pro­pria noastră regăsire şi în re­do­bândirea unor însuşiri, care au ajutat pe înaintaşii noştri, acum un secol şi mai bine, să construiască o ţară.

Este fără îndoială că au fost fo­lo-site împrejurări internaţionale fa­vo­rizante, dar artizana României a fost înainte de toate naţiunea română, care s-a implicat direct în opera de zidire. Conştiinţa naţională a fost pu­ter­nicul motor al unor mutaţii funda­mentale. Ea i-a unit pe români, i-a însufleţit, a fost puternicul liant care a stat la temeiul ţării lor unitare. Dar conştiinţa naţională a fost la în­ceput pri­vilegiul a puţini. Treptat ea avea în­să să se resfrângă asupra tutu­ror, care s-au convins şi de interesul lor într-o solidaritate naţională în jurul unui steag, pentru ca uniţi să poa­tă face faţă mai cu înlesnire pro­vo­­că­ri­lor.

Dezvoltarea culturii na­ţio­nale s-a înscris firesc în această ope­ră de trezire a unei conştiinţe co­mune. Prin ea, transmisă prin şcoală şi lectură, prin discursuri orale, ro­mâ­nii au fost ajutaţi să-şi dobândeas­că o patrie!

Ea le-a dat simţămintele uni­cităţii lor, le-a dăruit puterea de a înfrunta şi aparentul imposibil şi astfel România, prin faptele împlinite ale ro­mâ­nilor, şi-a luat locul firesc în Europa.

Încă de la constituirea ei în 1866 ca Societate Academică Română, Academia Română, peste o jumătate de veac unicul parlament cultural al naţiunii, prin membrii ei reunind românii din întregul spaţiu românesc, a slujit prin activitatea şi lucrările ei la dezvoltarea culturii naţionale şi a servit şi serveşte cauza generală a po­porului român.

Iniţiativa Academiei Române ca 15 ianuarie, ziua naşterii lui Mihai Eminescu, să devină Ziua Culturii Naţionale a dobândit spriji­nul Parlamentului şi s-a ajuns la votul în temeiul căruia a fost instituită această zi a culturii naţionale, menită să tre­zească conştiinţe, să amintească în fiecare an românilor că ei trebuie să fie o naţiune, şi nu o populaţie! Suntem astăzi în Uniunea Europeană, una din cele 27 de componente, dar ne confruntăm încă şi cu pro­­bleme izvorâte din decalaje is­to­rice şi din abandonarea acestei părţi a continentului timp de aproape o ju­mătate de veac unui sistem totalitar.

Avem cu toţii simţământul că nu suntem încă părtaşi cu drepturi egale la masa comună, mai avem încă drumuri de străbătut până când nu vom mai fi rudele sărace.

Pentru a dobândi acest nou sta-tut, tre­buie să ne păs­trăm conştiinţa na­ţio­nală, demnita­tea şi mândria, şi pe acestea nu le pu­tem găsi decât în păs­tra­rea şi cultivarea culturii na­ţionale.