x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport L'Equipe râde de noi: "Franţa a nimerit bine"

L'Equipe râde de noi: "Franţa a nimerit bine"

07 Feb 2010   •   00:00

Cotidianul L'Equipe a scris duminică, după tragerea la sorţi a preliminariilor CE-2012, că naţionala Franţei a avut noroc, urmând să întâlnească România, una din cele mai slabe echipe din urna a doua valorică. "Les Bleus au nimerit bine, cu România, una din cele mai slabe echipe din urna a doua, dar care le-a pus probleme la Euro-2008.

Din 13 întâlniri cu românii, Franţa a pierdut doar trei", notează L'Equipe. "Franţa a avut parte de o tragere la sorţi favorabilă. România, care figura în urna a doua la tragerea la sorţi, este printre cele mai slabe echipe din urnă, dar francezii trebuie să îşi amintească faptul că au remizat de trei ori cu românii", se precizează şi în Le Monde.

×
Subiecte în articol: redactie