x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport A început Winners Open Cluj Napoca, singurul turneu WTA 250 din România

A început Winners Open Cluj Napoca, singurul turneu WTA 250 din România

02 Aug 2021   •   11:00
A început Winners Open Cluj Napoca, singurul turneu WTA 250 din România

Winners Open, singurul turneu de tenis WTA 250 organizat în România, a debutat duminică la Cluj Napoca, cu șapte jucătoare din România intrate pe tabloul de calificări. Cinci dintre ele au câștigat și joacă luni pentru un loc pe tabloul principal.


Ziua de duminică a fost deschisă de Miriam Bulgaru, care a întors excelent meciul ei cu mai experimentata chiliană Daniela Seguel (28 de ani, locul 222 WTA), câștigând cu 1-6, 6-2, 6-3, după două ore și 15 minute de joc.

Miriam Bulgaru a profitat astfel de wild card-ul primit în calificări, iar luni joacă cu Aleksandra Krunic pentru un loc pe tabloul principal. Krunic a trecut în primul tur, în două seturi (7-5, 6-2) de Anna Bondar.

Ajunsă la 22 de ani, Miriam Bulgaru (382 WTA) și-a făcut debutul într-un turneu WTA în 2018, la București, unde a primit un wild card, dar a pierdut atunci în primul tur; un an mai târziu, tot la Bucharest Open, ea s-a oprit în al doilea tur în calificări.

Primul duel românesc de la Winners Open 2021 s-a jucat pe arena centrală și le-a adus față în față pe Gabriela Talabă și Ilinca Dalina Amariei, prima impunându-se cu 6-4, 6-1, în aproape 80 de minute.

Gabriela Talabă, 25 de ani (și 213 WTA), a revenit în circuitul profesionist acum câțiva ani de tenis universitar, după bursa de studii de la Texas Tech. În primăvară, ea a reușit să se califice pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu WTA (la Charleston, pe zgură albastră), iar acum încearcă să repete isprava la Cluj.

Ea joacă luni pentru un loc pe tabloul principal împotriva Alexandrei Dulgheru, care a câștigat, la rândul ei, cu 6-3, 6-3, meciul cu Maria Bnoit din Belgia.

O altă sportivă din România care s-a calificat mai departe este adolescenta Vanessa Popa Teiuşanu (17 ani). Aceasta a trecut de italianca Jessica Pieri, la capătul a două seturi dure și foarte echilibrate: 7-6(4), 7-5. Vanessa şi-a onorat astfel wild card-ul primit pentru calificările Winners Open, urmând să joace pentru prima ei prezență pe tabloul unui turneu WTA împotriva croatei Jana Fett.

Seria de victorii a româncelor s-a oprit cu Alexandra Cadanțu-Ignatik, care, cu câteva probleme fizice, a pierdut în fața Lucreziei Stefanini: 6-3, 2-6, 0-6.

Pe lângă cele 6 meciuri de calificare, luni se joacă și primele meciuri de pe tabloul principal de simplu și de dublu, partidele din program fiind:

Kaja Juvan - Marina Melnikova
[WC] Evelyne Tiron - Lara Arruabarrena
[WC] Briana Szabo - Katarzyna Kawa
[5] Elena-Gabriela Ruse - Lesia Tsurenko


[WC] A. Bogdan /J. Cristian - I. Bara / M. Buzărnescu
O. Simion / G. Talabă - O. Kalashnikova / T. Mihalikova

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tenis