Finanţatorul "roş-albaştrilor" a vorbit şi despre clauza principală din contractul lui Dorinel Munteanu: "Dacă nu ajunge Dorinel pe locurile 1 sau 2, ia tată 200.000 de euro şi du-te! Dacă nu mai iau nici un jucător în iarnă, şi iau şi campionatul, îi mai dau 300.000 de euro".
La prezentarea noului tehnician, s-a vorbit şi despre implicarea patronului în alcătuirea echipei. "Nu este adevărat că Becali face echipa la Steaua. Am mai lucrat cu Dorinel şi ştie că nu fac eu echipa. Am nevoie de linişte la echipă. Dacă făceam echipa, spuneam acest lucru", a ţinut să precizeze Becali. "Aţi înnebunit?! Am zis eu că nu mai cred în locul 1 sau 2? Glumeam şi eu. Sunt şase puncte şi avem meci direct cu Dinamo, ajungem la trei puncte. Dorinel mi-a spus că e anormal şi imposibil să nu faci performanţă cu echipa asta", a continuat patronul Stelei. Becali a mai vorbit şi despre modificările pe care le va suferi lotul. "Am înţeles că Dorinel vrea să-l vadă pe Neaga la prima echipă. Foarte bine, să vină! Măcar să facă Dorinel din Neaga un mare jucător, să iau şi eu bani pe el. Timişoara, de exemplu, avea pe teren doi jucători pe care i-a luat de la mine cu 200.000 de euro, Stancu şi Bădoi. Eu de la Timişoara am luat jucători de la 5 milioane în sus. Timişoara bate CFR-ul cu ce nu aveam eu nevoie la Steaua, iar eu am luat crema de la toate echipele şi nu batem Otopeniul. Alex Piţurcă îl tot întreabă pe taică-su dacă l-am văzut meci de meci. L-am întrebat dacă face faţă şi mi-a zis că e mai bun decât toţi jucătorii de la Steaua. Din iarnă vine, îl vede Dorinel, că şi aşa e prieten cu taică-su, dar la fotbal nu merg pilele. Te iau, dar poţi să freci banca de rezerve, dar a spus că e mai bun decât toţi atacanţii".
"Lăcătuş voia să revină"
Gigi Becali a dezvăluit că s-a gândit la un moment dat să-l reinstaleze pe Marius Lăcătuş pe banca tehnică. "Nu regret că a plecat Marius, pentru că antrenorul răspunde. Dacă regretam, îl ţineam. A vrut să revină, i-a zis lui Virgil că vrea să facă acest lucru după ce a discutat cu jucătorii, dar am spus că e urât şi că nu am vrut să se facă de râs". Patronul Stelei a lăsat să se înţeleagă că nu a fost mulţumit de modul în care a lucrat Lăcătuş: "Ce să fac eu? Să mă fac atacant, să bag mingea în poartă, după ce am dat 17 milioane de euro pe transferuri. Fă, bă, performanţă, că am băgat bani în echipă. Altfel pleci! Pe Arthuro l-am adus eu? Eu l-am vrut pe Pepe Moreno, dar Lăcătuş şi Adi Ilie mi-au zis că Arthuro e mai bun de trei ori decât el".Citește pe Antena3.ro