x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Adversare Steaua - Pactul de la Bucuresti

Adversare Steaua - Pactul de la Bucuresti

25 Oct 2006   •   00:00

Ecourile confruntarii dintre Steaua si Real Madrid nu s-au stins inca in presa spaniola. Cotidianul AS se plange de faptul ca, la dineul oficial de dinaintea intalnirii de la Bucuresti, presedintele Stelei, Gigi Becali, a incercat sa vanda gruparii madrilene un jucator accidentat, pe capitanul Mirel Radoi.

REUNIUNE. Pe de alta parte, publicatia iberica noteaza ca "noul Real" s-a nascut in Romania. Presedintele "albilor", Ramon Calderon, si jucatorii madrileni au discutat timp indelungat inaintea partidei cu Steaua, reuniunea fiind denumita "pactul de la Bucuresti". "Am vorbit cu intreg grupul, dar si cu fiecare jucator in parte. Nu m-am referit la probleme tehnice. Le-am spus doar ca ar trebui sa se gandeasca la faptul ca exista milioane de persoane care sufera sau se bucura in functie de ceea ce fac ei. Intrunirea de la Bucuresti a fost decisiva pentru noul Madrid", a spus presedintele. In plus, Ramon Calderon a dezvaluit ca dupa meciul pierdut cu Getafe, capitanul Raul i-a zis ca, daca lucrurile vor continua asa, el se gandeste sa plece: "Mi-a spus ca sufera, ca nu mai poate sa doarma noaptea si ca, daca situatia nu se va schimba, el nu mai vrea sa continue la Real". Intre timp, lucrurile au luat o alta intorsatura. Dupa victoriile cu Steaua si Barcelona, euforia madrilenilor a atins cote maxime. Doar Emerson a ramas cu picioarele pe pamant: "Au fost doua succese importante, dar inca n-am castigat nici Liga Campionilor, nici campionatul". In aceasta seara, elevii lui Fabio Capello vor juca in Cupa Spaniei impotriva modestei Ecija. Tehnicianul italian va trimite pe teren rezervele, mai ales ca unii jucatori sunt indisponibili: Roberto Carlos si-a fracturat un deget in El Clasico, incercand sa-l opreasca pe Lionel Messi.

BRAZILIANUL FRED AR PUTEA RATA PARTIDA CU STEAUA DIN LIGA CAMPIONILOR
Brazilianul Fred, unul dintre cei mai periculosi atacanti ai lui Olympique Lyon, ar putea lipsi la meciul retur cu Steaua din Liga Campionilor, programat in Franta, la 6 decembrie. Jucatorul va fi indisponibil intre sase si opt saptamani, dupa o ruptura musculara suferita in partida de campionat cu Marseille. Fred a suferit o leziune la coapsa si a fost inlocuit in minutul 27 al intalnirii. Luni dupa-amiaza, brazilianul a fost supus unei rezonante magnetice in urma careia s-a stabilit ca a suferit o ruptura musculara de 7 centimetri. In cel mai rau caz, Fred ar putea rata toate meciurile pe care Lyon le mai are de disputat pana la sfarsitul anului 2006, inclusiv pe cele din Liga Campionilor. In schimb, coechipierul sau, Florent Malouda, accidentat si el in partida cu Marseille, poate fi apt de antrenament dupa o pauza de 48 de ore. Lyon va juca in aceasta seara in Cupa Ligii Frantei cu Paris Saint-Germain.

×
Subiecte în articol: sport steaua