Antrenorul naţionalei masculine a României, Aihan Omer, şi fostul vicepreşedinte al FRH, Petru Paleu, au fost excluşi pe o perioadă de cinci ani din orice competiţie internaţională pentru tentativă de mituire a unor arbitri.
Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a emis un comunicat în care se arată că Tribunalul de Arbitraj a stabilit că Paleu şi Omer au încercat să-i manipuleze pe arbitrii danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen, oferindu-le bani înaintea meciului România - Muntenegru, din preliminariile Campionatului Mondial, care s-a disputat la 14 iunie 2008 la Oradea.
Totodată, Federaţia Română de Handbal a fost amendată cu 27.500 de euro, fiind considerată responsabilă de comportamentul angajaţilor săi. Aceasta va fi monitorizată timp de patru ani, riscând să fie exclusă din toate competiţiile în caz de recidivă.
Conform analizei video a jocului, nu au fost dovezi că soarta meciului a fost influenţată de arbitraj. FRH poate face apel împotriva acestei hotărâri în termen de 21 de zile.
Mihai Marinescu, secretarul general al FRH, consideră că decizia e aberantă. "Au fost doar nişte declaraţii date după opt luni de la meci. Personal nu cunosc să existe alte probe", a spus oficialul FRH.
Acest nou scandal care zguduie din temelii handbalul românesc a fost declanşat în luna martie, când Gjeding şi Hansen au făcut public faptul că un oficial român le-a oferit câte 30.000 de euro pentru a ajuta România în returul cu Muntenegru. Echipa noastră a câştigat acel joc cu 29-24 şi s-a calificat la Campionatul Mondial.
Citește pe Antena3.ro