x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Altobelli, Signori şi Ganz spun că Fiorentina ar trebui să îl păstreze pe Mutu

Altobelli, Signori şi Ganz spun că Fiorentina ar trebui să îl păstreze pe Mutu

05 Mai 2010   •   00:00

Foştii atacanţi Alessandro Altobelli, Giuseppe Signori şi Maurizio Ganz au declarat, miercuri, pentru site-ul firenzeviola.it, că gruparea AC Fiorentina ar face bine să nu-l vândă pe românul Adrian Mutu, suspendat nouă luni pentru dopaj.

"Importanţa lui Mutu în cadrul echipei nu se pune în discuţie, deoarece Fiorentina era în luptă pe trei fronturi când el era în teren. Suspendarea lui a fost resimţită, dar nu cred că este bine să-l vândă. Mutu este un jucător important pentru o echipă ca Fiorentina", a spus Altobelli.

"Prestaţia lui Mutu din acest sezon a fost condiţionată de suspendarea pentru dopaj. Este un jucător decisiv pentru Fiorentina şi s-a văzut absenţa sa. Clubul are obiective înalte şi din punct de vedere tehnic este just să-l păstrezi pe Mutu", a afirmat Signori.

"Nu intră în discuţie valoarea lui Mutu ca jucător şi de aceea cred că Fiorentina ar face un lucru bun dacă l-ar păstra. Pentru el a fost un sezon straniu, cu multe dificultăţi, la fel ca şi al echipei", a precizat Ganz.

Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, iar presa italiană a scris, săptămâna trecută, că românul a fost pus pe lista de transferuri la Fiorentina.

×
Subiecte în articol: redactie