x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ameninţaţi cu bătaia

Ameninţaţi cu bătaia

de Mihai Igirosanu    |    12 Apr 2009   •   00:00
Ameninţaţi cu bătaia
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

Cea mai galonată şi iubită echipă românească se apropie cu paşi repezi de cel mai negru sezon din istorie. După înfrângerea de la Târgu-Jiu, roş-albaştrii s-au umplut de penibil în faţa unei alte echipe mediocre a Ligii 1, Farul Constanţa.



Steaua s-a făcut de râs pe teren propriu, acolo unde au remizat în faţa unei echipe care n-a bătut decât pe Gloria Buzău în acest retur şi care este, practic, fără antrenor. În Ghencea, suporterii nici nu mai ştiu deja pe cine să conteste. Majoritatea jucătorilor au fost înjuraţi încă din primele momente ale meciului, fanii de la peluze nu l-au uitat nici pe patronul Gigi Becali, aflat în spatele gratiilor, iar antrenorul Marius Lăcătuş pare să-şi piardă şi el capitalul de simpatie. În final, suporterii i-au ameninţat pe jucători: "Dacă Dinamo ne bate, o să-aveţi capete sparte!".

DEZAMĂGIRE. După meci, antrenorul Marius Lăcătuş şi-a exprimat dezamăgirea: "Nimeni de la noi nu se aştepta la asemenea rezultate în acest retur. Steaua e într-o situaţie jenantă şi va fi dificil să ieşim din ea. Aş vrea ca jucătorii să mă contrazică şi în meciurile următoare să luăm cât mai multe puncte, pentru că doar noi putem să o scoatem la capăt în această situaţie. Eu sper să prindem măcar o cupă europeană, dar dacă nu putem profita nici de rezultatele slabe ale adversarilor, atunci va fi greu. Trebuie să ne schimbăm atitudinea, pentru a evita aceste greşeli care ne macină". Întrebat cum comentează reacţia fanilor, "Fiara" a spus: "Mă aşteptam ca unii suporteri să-mi ceară demisia, iar în această seară nici rezultatul nu a fost de partea mea. Trebuie să suport modul în care reacţionează unii fani şi să demonstrez că pot mai mult. Mă doare acest lucru, fiindcă nu sunt imun, dar asta este", a afirmat antrenorul roş-albaştrilor, adăugând că "niciodată nu voi regreta că m-am întors la Steaua, când e vorba despre acest club, nu regret nimic". Lăcătuş l-a criticat dur şi pe columbianul Dayro Moreno, schimbat înainte de pauză, autor al unei noi prestaţii care frizează nesimţirea. "Dayro a avut o zi nu tocmai bună şi am hotărât să-l schimbăm. El trebuie să accepte decizia şi să se conformeze. Dacă nu înţelege că trebuie să facă efort, nu să se plimbe pe teren, nu e deloc bine. Am ales să-l schimb atât pentru el, cât şi pentru binele echipei." Autorul unicului gol al Stelei, internaţionalul de tineret Bogdan Stancu, a spus: "Încercăm, ne pregătim foarte bine pentru fiecare meci, dar pur şi simplu nu înţeleg ce se întâmplă. Nu ne mai regăsim pe teren, nu avem motive să ne scuzăm. Jucăm prost, asta vede toată lumea, nu mai ştim ce să facem".

DEZASTRU. Preşedintele executiv al Stelei, Valeriu Argăseală, a comentat şi el situaţia în care a ajuns echipa: "Problema e de ordin psihologic şi este foarte greu de rezolvat în acest moment. Au lipsit şi foarte mulţi jucători, e dificil să ne revenim acum. Cu toţii suntem vinovaţi pentru acest eşec. În mod sigur vom avea o discuţie cu Marius Lăcătuş după acest meci, pentru că el răspunde de rezultate. Dacă nu ne calificăm în cupele europene, ar însemna dezastrul pentru Steaua. Chiar şi o calificare în Cupa UEFA ar fi dezamăgitoare pentru noi". Argăseală a anunţat şi faptul că Dayro Moreno va fi amendat: "Comportamentul lui Dayro nu este deloc normal, de jucător profesionist. E inadmisibil ce a făcut. S-ar putea să-l doară mai mult decât în cot pentru asta. Modul în care a reacţionat nu poate fi acceptat".

×
Subiecte în articol: sport