x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Andone il apara pe Florentin Petre

Andone il apara pe Florentin Petre

de Sorin Anghel    |    08 Sep 2005   •   00:00
Andone il apara pe Florentin Petre

Criticat de Ioan Becali dupa evolutia avuta la echipa nationala in meciul cu Cehia, scor 2-0, Florentin Petre este aparat de presedintele Consiliului de Administratie al clubului, Nicolae Badea, si de antrenorul Ioan Andone.

Venirea lui Ioan Becali in fruntea clubului Dinamo a transformat gruparea din Stefan cel Mare intr-un butoi cu pulbere. Dupa ce a incercat sa-i reduca atributiile lui Ioan Andone, presedintele executiv al "cainilor" loveste intr-un alt simbol al echipei. Rugat sa comenteze pe seama evolutiilor avute de jucatorii dinamovisti in victoria echipei nationale in fata Cehiei, scor 2-0, Becali l-a criticat pe "capitanul" lui Dinamo, Florentin Petre. "Sunt dezamagit de el, nu a crescut, nu a avut substanta", a spus fostul impresar.

CEATA. In clipa de fata, viitorul lui "Peter" este incert. Oficialii "cainilor" nu i-au propus prelungirea contractului, care expira la finalul acestui sezon, semn clar ca Becali vrea sa scape de jucator. Motivul il reprezinta faptul ca Petre nu i-a adus presedintelui dinamovist nici un profit pe vremea cand era impresar, nici una dintre ofertele venite pe adresa internationalului nerealizandu-se. Mai mult, este greu de crezut ca, la 29 de ani, mijlocasul dinamovist mai poate reprezenta o bomba pe piata transferurilor.

AVOCATI. In apararea "capitanului" dinamovist a sarit ieri presedintele Consiliului de Administratie al clubului, Nicolae Badea. "Deocamdata, Florentin Petre este sub contract cu Dinamo. In cazul in care va aparea o oferta in favoarea jucatorului, el va pleca. Daca nu, i se va prelungi contractul si isi va incheia cariera in Stefan cel Mare", a spus seful de la Computerland. De aceeasi parte ramane si antrenorul Ioan Andone, care nu concepe Dinamo fara Florentin Petre. "El este cel mai vechi jucator al nostru. Petre se numara printre cei trei fotbalisti care erau deja in vestiarul echipei atunci cand eu am venit antrenor la Dinamo", a declarat "Falcosul", care a spus ca este multumit de randamentul jucatorului in meciul cu Cehia.

OBIECTIV


"Nu conteaza cum a jucat Florentin Petre, importanta este victoria echipei nationale impotriva Cehiei. Sunt convins ca selectionerul Victor Piturca a stiut cum sa-l foloseasca, asa cum a facut si cu Gabriel Tamas. Important este ca acesti jucatori au acum o cariera dubla, la Dinamo si la echipa nationala"
Nicolae Badea, presedinte CA Dinamo

PROFESIONIST


"Eu am mare nevoie de Florentin Petre deoarece este unul dintre oamenii de baza ai lui Dinamo. Eu sunt convins ca atat cat a jucat, el si-a facut datoria in meciul cu Cehia. Nu putem sti ce i-a cerut Victor Piturca sa faca pe teren. Petre este un jucator ambitios si muncitor, un adevarat exemplu"
Ioan Andone, antrenor Dinamo

RECIDIVIST
Ioan Becali se pare ca are o placere deosebita de a scapa de simbolurile cluburilor pe care le conduce. Pe vremea cand era presedinte la Rapid, fostul impresar l-a dat afara pe Marian Rada. Actualul "secund" al lui Razvan Lucescu este unul dintre simbolurile clubului de sub Podul Grant, fiind cel mai iubit personaj din actuala organigrama a clubului patronat de vicepremierul George Copos. O alta victima a lui Ioan Becali pe vremea cand era presedinte la Rapid a fost directorul sportiv Paul Cazan, fiind concediat pentru ca ar fi avut un salariu prea mare.

SI TIRIAC?
Fostul tenisman Ion Tiriac si-a anuntat disponibilitatea de a investi in centrul de copii si juniori al "cainilor". "Ne bucura apropierea lui Ion Tiriac de clubul nostru. Este alaturi de Dinamo, dar deocamdata nu si-a exprimat intentia de a deveni actionar. Ma bucura faptul ca dumnealui nu isi ascunde afinitatea fata de clubul nostru. Colaborarea cu Ion Tiriac este oricand deschisa. Pentru noi este o onoare sa beneficiem de sprijinul unui asemenea om", a declarat presedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea.

Incredere in Zicu


SPERANTA. Cand a venit la Dinamo, Zicu era considerat la fel de talentat ca Gheorghe Hagi
Chiar daca de la inceputul sezonului si pana acum a reusit sa marcheze patru goluri pentru Dinamo, Ianis Zicu traverseaza o perioada proasta. Ratarile din ultima vreme ale jucatorului imprumutat de Internazionale Milano in Stefan cel Mare i-au exasperat pe conducatorii clubului. Florin Bratu crede ca revenirea internationalului de tineret se va produce cat mai rapid. "Zicu isi va reveni cat mai curand si ne va ajuta foarte mult in dubla mansa cu Everton. Ii trebuie concentrare mai multa. In clipa de fata ii lipseste golul", a declarat Bratu. Tehnicianul Ioan Andone este si el increzator in Zicu. "Are un ritm bun si cred ca ne va ajuta foarte mult in jocul echipei. Este la forma care l-a dus la Inter", a spus "Falcosul". Antrenorul "cainilor" va pleca sambata in Anglia, pentru a urmari partida dintre Everton si Portsmouth. "Trebuie sa profitam de momentul prost al englezilor", a marturisit tehnicianul.

×