x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport ANORTHOSIS / Eugen Trică, prezentat

ANORTHOSIS / Eugen Trică, prezentat

06 Dec 2008   •   00:00

Campioana Ciprului a anunţat pe site-ul oficial transferul mijlocaşului de la CFR Cluj, joi fiind eliberat din arest şi fostul preşedinte al clubului.



Deşi s-a vehiculat varianta unui contract pe două sezoane, Eugen Trică a semnat joi un contract pe un an şi jumătate cu Anorthosis Famagusta, informaţia fiind confirmată chiar pe site-ul oficial al clubului cipriot. Fotbalistul a fost prezentat cu întregul palmares, Anorthosis insistând asupra faptului că Trică a evoluat de-a lungul carierei la unele dintre cele mai titrate echipe româneşti, “U” Craiova şi Steaua, şi că acesta a fost desemnat cel mai bun mijlocaş din România în anul în care CFR a reuşit eventul. Fotbalistul va evolua ultima oară pentru gruparea clujeană în meciul de săptămâna viitoare din deplasare cu Chelsea. Spre deosebire de CFR, Anorthosis a rămas cu şanse să acceadă în optimile Ligii, dacă va trece de Panathinaikos săptămâna viitoare la Atena. Altfel, fostul preşedinte al lui Anorthosis, Andreas Panteli, a fost eliberat joi seară, după ce fusese arestat în urmă cu şase zile, fiind bănuit de deturnare de fonduri. În vârstă de 48 de ani, Panteli este suspectat că şi-ar fi însuşit o sumă de aproape un milion de euro din conturile clubului. Panteli a demisionat, susţinând că va returna clubului întreaga sumă care s-a dovedit pierdută în urma unui audit financiar. (D.S.)

×
Subiecte în articol: sport