x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Arsene Wenger: Sunt dezamăgit că am sedus-o doar pe mama lui Cristiano Ronaldo

Arsene Wenger: Sunt dezamăgit că am sedus-o doar pe mama lui Cristiano Ronaldo

06 Dec 2008   •   00:00

 Tehnicianul echipei Arsenal Londra, Arsene Wenger, a glumit, vineri seară, spunând că şi-ar fi dorit să îl cucerească pe internaţionalul portughez Cristiano Ronaldo în 2003, când a sedus-o pe mama actualului jucător de la Manchester United, informează Daily Mirror.



Cristiano Ronaldo a dezvăluit, vineri, că s-a aflat foarte aproape de un transfer la Arsenal, în 2003, când l-a întâlnit pe Wenger în trei rânduri. El a precizat că mama sa, Maria Dolores dos Santos Aveiro, a fost impresionată de Arsene Wenger.

"Sunt dezamăgit că am sedus-o doar pe mama lui Ronaldo. L-am avut pe Ronaldo la baza de pregătire, i-am arătat cum e aici şi i-am dat un tricou cu numele lui pe spate. Mai rămânea doar ca cele două cluburi să stabilească suma de transfer. Preţul pe care îl discutam era mai mic (n.r. - Manchester United a plătit clubului Sporting Lisabona 12,25 milioane de lire sterline pentru portughez, de trei ori mai mult decât oferea Arsenal). Ceea ce a stricat afacerea a fost faptul că Manchester United a revenit din SUA şi a jucat împotriva echipei Sporting Lisabona, iar Ronaldo a fost omul meciului. Am văzut că este extraordinar de talentat, dar nu ne-am imaginat că va deveni jucătorul care este acum. Mi l-am dorit aici, dar cel mai important este că are o carieră frumoasă. A ajuns la Manchester United şi a făcut performanţă. Este jucătorul anului. Este fantastic", a declarat Wenger.
Mediafax

×
Subiecte în articol: sport