x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "As vrea sa duc un roman la Barca"

"As vrea sa duc un roman la Barca"

21 Feb 2004   •   00:00

Mundo Deportivo" a publicat ieri un interviu cu Gica Popescu, reporterul chestionandu-l pe "Baci" despre perioada petrecuta la FC Barcelona.

FAN. Popescu a declarat ca echipa "blaugrana" a ramas in continuare in inima sa. "Urmaresc toate meciurile echipei la televizor. Am pierdut multe pariuri pe Bara, inclusiv contra prietenului meu Hagi, care este un fan al lui Real Madrid. Momentan, fosta mea echipa nu se poate compara cu Realul ca popularitate, pentru ca de galactici se vorbeste peste tot acum."

ONOARE. Fostul capitan al tricolorilor a destainuit ziarului catalan faptul ca se ocupa cu impresariatul fotbalistilor. Intrebat daca ar recomanda vreun fotbalist Barcelonei, Popescu a raspuns: "Pentru mine ar fi fantastic sa duc un jucator roman la Barca. Acesta a fost clubul cel mai mare din cariera mea si faptul ca am fost capitanul echipei a insemnat o onoare uriasa. Tocmai de aceea, din respect pentru oamenii de aici, am invatat limba catalana".

REVENIRE. Chestionat asupra posibilitatii de a deveni antrenor, "Baciul" a raspuns: "Intotdeauna am spus ca nu imi doresc sa fiu antrenor". Interviul se termina cu urmatoarea intrebare: "Ai accepta functia de director sportiv la acest club?". "Cine ar putea refuza asa ceva? As lua imediat avionul de Barcelona!", a spus Gica Popescu. (Paul Andone, Catalin Oprisan)

×
Subiecte în articol: sport