x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Australian Open: Roger Federer pierde un set în primul tur după şapte ani!

Australian Open: Roger Federer pierde un set în primul tur după şapte ani!

19 Ian 2010   •   00:00

Tenismanul Roger Federer a pierdut pentru prima oară din 2003 un set în primul meci la un turneu de Grand Slam, în partida cu rusul Igor Andreev, scor 4-6, 6-2, 7-6 (7/2), 6-0, informează AFP.



Numărul 1 mondial nu mai pierdut un set în primul tur la un turneu de Grand Slam de la US Open, în 2003. Andreev, numărul 37 mondial, este prietenul Mariei Kirilenko, jucătoarea care a eliminat-o pe Maria Şarapova.

În turul doi, adversarul lui Federer va fi câştigătorul meciului dintre Juan Ignacio Chela (Argentina) şi Victor Hănescu (România).

×
Subiecte în articol: sport