Steaua are deja un indiciu cu privire la numele echipei pe care o va intalni in turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, la 26/27 iulie, respectiv 2/3 august. Shelbourne a castigat cu 2-1, in deplasare, prima mansa a derby-ului irlandez cu Glentoran si e favorita la calificare.
Daca nu vor exista surprize, Steaua va intalni in turul 2 preliminar al Ligii Campionilor pe Shelbourne Dublin. Campioana Irlandei a invins miercuri seara cu 2-1 pe Glentoran Belfast, chiar pe terenul acesteia, in prima mansa a turului 1 preliminar al competitiei. FAVORITI. Dupa o prima repriza alba, Jason Byrne a reusit "dubla" pentru formatia irlandeza, in minutele 55 si 64, al doilea gol fiind marcat din penalty. Chiar daca si Glentoran a punctat prin Sean Ward (â78), Shelbourne are clar prima sansa in returul de la 20 iulie. Antrenorul Pat Fenlon nu vrea insa ca elevii sai sa se culce pe-o ureche: "Stim ca inca mai avem de munca. Glentoran n-o sa vina la Dublin ca sa se dea la o parte". La partida de pe "The Oval" din Belfast a asistat si Mihai Stoica, presedintele executiv al Stelei, plecand din cantonamentul "ros-albastrilor" din Austria special pentru a spiona potentialele adversare. La sosirea in capitala Irlandei de Nord, oficialul stelist a nimerit in mijlocul unei adevarate lupte: localnicii "sarbatoreau" batalia de la Boyne, din 1690, cand protestantii au triumfat in fata catolicilor. CAMPIONII. Intr-o alta partida disputata miercuri seara, detinatoarea trofeului, Liverpool, a castigat cu 3-0 in fata amatorilor galezi de la Total Network Solutions. Toate golurile au fost marcate de capitanul Steven Gerrard, aflat la primul hat-trick din cariera de fotbalist profesionist.
INCA UN 2-1
|
In asteptarea partidelor din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor, stelistii se pregatesc in continuare in cantonamentul de la Kaprun, din Austria. Miercuri seara, elevii lui Oleg Protasov au jucat un meci amical impotriva campioanei Poloniei, Wisla Cracovia, pe care l-au castigat cu 2-1. Victoras Iacob a deschis scorul in minutul 1, Frankowski a egalat (â25), iar Andrei Cristea a marcat golul victoriei (â77). Paraschiv si Nesu au jucat extrem de agresiv, fiind eliminati. Totusi, fiind vorba de o partida de pregatire, antrenorul Oleg Protasov a avut dreptul sa-i inlocuiasca pe cei doi, astfel incat echipa sa nu joace in inferioritate. Tehnicianul ucrainean a folosit formula: Hamutovski - Ogararu, Ghionea, Baciu, Nesu (â72 Balan) - Nicolita (â68 Dinita), Paraschiv (â46 Keca), Lovin, Bostina - Dica (â78 Simion), V. Iacob (â71 Cristea). In precedentele partide, Steaua a mai invins pe NK Gorica si pe Zaglebie Lubin, ambele cu 2-1.
|
Citește pe Antena3.ro