Dezvăluirile în privinţa dosarului său de colaborator al securităţii, publicate luni în două ziare centrale, l-au determinat pe Gică Popescu să contraatace.
Invitat în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei", fostul căpitan al tricolorilor a declarat: "În acest dosar nu există un angajament al meu cu securitatea, totul se bazează doar pe declaraţiile celor doi securişti a căror meserie era să dezinformeze şi să denigreze oamenii.
La dosar nu există un acord că aş fi acceptat să devin colaborator, numai ei au spus asta. Mi se pare incredibil că la 20 de ani de la Revoluţie sunt luate în considerare minciunile unor securişti. Cele două ziare, care au publicat informaţiile, au luat de bune spusele false ale celor doi. Mai mult, aceste note nu sunt scrise cu scrisul meu".
"DOSAR FABRICAT"
Conform celor publicate, fostul jucător al Universităţii Craiova, Gheorghe Popescu, ar fi fost recrutat de securitate în anul 1986. "Eu nu am avut cunoştinţă de aceste lucruri şi nici acum nu înţeleg. Dacă aceste note ar fi fost scrise de mâna mea, sunt oricum laude la adresa celor patru, eu nu cred că un colaborator îi lăuda pe cei pe care-i turna", a precizat Popescu.
"Acel dosar este fabricat cu siguranţă. Cred că, neavând material de la mine, persoana pe care eu o ocoleam a scris aceste note. Cred că securiştii au scris notele informative imitându-mi scrisul. Eu nu am scris nici un fel de note informative, iar cele care sunt acum la dosar sunt mult prea multe pentru ca eu să nu-mi aduc aminte de ele. Am muncit enorm. Am făcut şi greşeli pe care mi le asum. Am muncit enorm la imaginea pe care o am. E dureros să vezi cum cineva încearcă să o distrugă. S-au întâmplat lucruri mult mai grave în ţară, în fotbal", a mai declarat Gică Popescu.
BUMBEŞ A AVUT ACCES
Popescu a vorbit şi despre faptul că dosarul său de la CNSAS a fost solicitat de o singură persoană care a făcut şi copii după el. "La CNSAS am văzut că o singură persoană a studiat dosarul meu în martie 2009, Bumbeş Mihail. Acesta este istoric la CNSAS şi este singura persoană care a avut acces la dosarul meu. De ce a venit direct la mine şi cum au ajuns aceste informaţii în presă?", s-a întrebat Gică Popescu.
El susţine că notele semnate cu numele de cod "Petrescu" nu îi aparţin. În schimb, a recunoscut că a semnat un formular general prin care se angaja să respecte interesul ţării, dar că nu a scris niciodată note informative. Popescu şi-a luat, luni, dosarul de la CNSAS şi urmează să-l facă public în câteva zile, într-o conferinţă de presă.
ŞI LOŢI, ŞI CAMI?
Ladislau Bölöni şi Rodion Cămătaru figurează şi ei în arhivele CNSAS cu dosare de colaboratori ai fostei Securităţi, a anunţat ieri Gazeta Sporturilor.
Astfel, Bölöni, în prezent antrenor la Standard Liege, a primit în anul 1972, când avea 19 ani, numele de colaborator "Pista", însă după doi ani Securitatea a renunţat la el, deoarece nu a trimis nici un raport. În 1984, lui Bölöni i se deschide dosar de urmărire, unde are numele de cod "Bota".
Fostul atacant Rodion Cămătaru a fost recrutat oficial de Securitate în 1981, la 23 de ani, având nume de cod "Doru". "Doru" ar fi oferit informaţii Securităţii despre Marcel Răducanu, Anghel Iordănescu, Ştefan Covaci, Valentin Stănescu, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu, Aurică Beldeanu sau Ladislau Bölöni.
Citește pe Antena3.ro