x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport BCR OPEN ROMANIA - Hănescu, in semifinale!

BCR OPEN ROMANIA - Hănescu, in semifinale!

de Mihai Igirosanu    |    15 Sep 2007   •   00:00

Ultimul romăn rămas pe tablou la BCR Open, Victor Hănescu, s-a calificat in semifinalele turneului de 353.450 de euro, in urma victoriei obţinute ieri in faţa italianului Potito Starace, favoritul numărul 3, pe care l-a invins cu 7-6, 7-5.

Hănescu l-a răzbunat astfel pe Andrei Pavel, care fusese eliminat cu o zi inainte de italian şi şi-a egalat performanţa din 2005, cănd a ajuns tot in semifinale.

Romănul il va intălni in penultimul act pe francezul Gael Monfils, jucător venit din calificări, care l-a invins in sferturi pe compatriotul său Marc Giquel, scor 6-4, 6-2.

Hănescu şi Monfils au mai fost adversari o singură dată pănă acum, in 2005, la Sopot, cănd victoria i-a revenit francezului. Ieri a plecat la Osaka o parte a echipei de Cupa Davis a Romăniei, care va intălni, săptămăna viitoare, reprezentativa Japoniei. Hănescu şi Pavel vor face deplasarea duminică sau luni.

×
Subiecte în articol: sport