x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Bergodi a avut o prima întâlnire cu şefii lui Dinamo

Bergodi a avut o prima întâlnire cu şefii lui Dinamo

20 Mai 2010   •   00:00

Fostul tehnician al lui Rapid şi Steaua, italianul Cristiano Bergodi, se află în aceste zile în România pentru a negocia preluarea postului de antrenor principal la Dinamo. Conform fostului colaborator al lui Bergodi, Renzo Rossi, cele două părţi au avut deja o primă întâlnire, rămasă deocamdată fără un rezultat concret.

"Eu nu ştiam că Bergodi e în ţară să negocieze cu Dinamo, chiar nu ştiam. Pe mine m-a sunat el după întâlnire şi mi-a zis că a negociat cu Dinamo. Din ce mi-a spus, a fost doar o primă întâlnire, o discuţie doar. Nu s-a stabilit nimic, nu s-a semnat nimic. Rămâne de văzut dacă Bergodi va semna pentru că el mai are şi alte oferte. Probabil că se vor mai întâlni", a declarat Rossi pentru agenţia Mediafax.

Rossi a lucrat cu Bergodi la toate echipele antrenate de acesta în România, FC Naţional, CFR Cluj, Rapid, Poli Iaşi şi Steaua, dar nu este hotărât să îşi urmeze compatriotul şi la Dinamo. "Dacă se duce Cristiano la Dinamo nu înseamnă automat că mă duc şi eu. Să vedem mai întâi dacă se concretizează discuţiile lui cu Dinamo şi mai vedem. Eu mai am şi alte proiecte în România şi nu ştiu acum ce voi face", a explicat Rossi.

×
Subiecte în articol: redactie