x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Big Brother" ii da amenda lui Vicentiu

"Big Brother" ii da amenda lui Vicentiu

10 Mar 2004   •   00:00
"Big Brother" ii da amenda lui Vicentiu

Presedintele lui FC National a decis sa-si amendeze fratele pentru scandalul provocat saptamana trecuta, impreuna cu sapte jucatori "bancari"

In urma incidentului petrecut, pe 4 martie, in barul Cotton din Capitala, in care au fost implicati mai multi fotbalisti "bancari" si directorul sportiv al FC National, Vicentiu Iorgulescu, conducerea clubului din Cotroceni a hotarat sa ia masuri drastice impotriva acestora.

SCANDAL. Joia trecuta, in jurul orei 23:00, in barul situat pe Bdul Nicolae Titulescu si-au facut aparitia sapte jucatori, componenti ai clubului din "Parcul cu platani ", impreuna cu fratele presedintelui Gino Iorgulescu, Vicentiu. Acestia au comandat bautura din belsug pana au reusit sa se imbete strasnic, moment in care au inceput sa profereze amenintari si injurii la adresa personalului din local. Cei mai porniti se pare ca au fost Gigel Coman si Domocos, in frunte cu Iorgulescu jr, acesta din urma agresand si un politist care se afla intamplator in zona.

SANCTIUNI. "Nu pot sa tolerez ceea ce s-a intamplat, chiar daca este implicat si Vicentiu. Este el fratele meu, dar la club amandoi avem obligatii si indatoriri. De aceea voi lua masuri impotriva lui, amendandu-l", a declarat presedintele Gino Iorgulescu. Nici mijlocasul Gigel Coman, considerat "tapul ispasitor", nu va scapa de sanctiuni, el riscand sa fie inlaturat din lotul condus de Cosmin Olaroiu.

Joaca de-a demisia

Suparat pe elevii sai, tehnicianul Cosmin Olaroiu a anuntat intr-o prima faza ca va demisiona de la carma clubului "bancar", satul de neajunsurile pe care le are in cadrul gruparii conduse de Gino Iorgulescu. "M-am saturat de toate problemele acestui club. Dupa ce ca nu aveam bani, ne mai stricam si imaginea prin astfel de manifestari", declarase Oli, cu cateva zile in urma. Imediat ce s-a vehiculat numele lui Marius Lacatus pentru a prelua postul vacant, Olaroiu a intors-o, anuntand ca nu va parasi Nationalul. Este totusi posibil ca "Fiara" sa preia postul de antrenor principal, fapt in urma caruia Oli va ramane doar manager general, avand atributii administrative.

Apucaturi din familie

Gesturile lui Vicentiu Iorgulescu nu sunt surprinzatoare, acesta nefiind la prima abatere. Mai mult, oficialul "bancar " il are ca model pe fratele sau mai mare, Gino, cunoscut pentru altercatiile cu oamenii din fotbal, preponderent arbitri. Presedintele lui FC National a ramas celebru dupa ce, in timpul meciului dintre echipa sa si Rapid (1-3), l-a fugarit pe teren pe arbitrul Constantin Zotta, actualul secretar general al giulestenilor. De asemenea, cei doi frati s-au razboit si cu alti "cavaleri ai fluierului", printre care Alexandru Tudor si Florin Chivulete. Pana la scandalul din Cotton, Vicentiu Iorgulescu a mai starnit un incident, certandu-se cu o stewardesa in avionul care-i aducea pe fotbalistii sai dintr-un turneu de pregatire din Italia.
( VICENTIU NEAGOE, COSMIN SMOCHINA )

×
Subiecte în articol: sport vicentiu iorgulescu