x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Bistriţa lasă titlul în Ardeal

Bistriţa lasă titlul în Ardeal

13 Mai 2010   •   00:00
Bistriţa lasă titlul în Ardeal
Sursa foto: /Intact Images/Gazeta Sporturilor

CFR Cluj devine matematic campioană dacă o învinge sâmbătă pe Curtea de Argeş



Rezultatul de egalitate, 0-0, consemnat marţi seară la finalul partidei Gloria Bistriţa - Unirea Urziceni a pus punct, în mare măsură, luptei la titlu. Cu un avans de trei puncte faţă de gruparea ialomiţeană, faţă de care are şi avantajul rezultatelor directe, CFR Cluj este, aproape sigur, noua campioană a României. Trupa lui Andrea Mandorlini nu mai are de trecut decât un singur hop, în sensul că trebuie să câştige meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu In­ternaţional Curtea de Argeş, echipă lipsită de orice motivaţie după ce şi-a asigurat prezenţa în Liga 1 şi pentru sezonul următor.

În frunte cu managerul general al clubului, Mihai Stoica, ialomiţenii admit că CFR s-a desprins în câş­tigătoare. "Nu ne-am gândit la titlu. CFR a transferat şase jucători în perioada de iarnă, iar noi am pierdut trei. Poziţia pe care ne aflăm acum este mult peste ceea ce ne aşteptam şi peste posibilităţile acestei echipe. Acum, orice pas greşit al nostru poate fi speculat de Vaslui şi de Timişoara. Putem termina pe doi, dar putem termina şi pe locul patru", a declarat oficialul Unirii.

"Şansele noastre de a mai cuceri titlul sunt foarte, foarte mici. Dar pentru noi e foarte bun şi locul doi, pentru care se bat multe echipe pu­ternice", a spus tehnicianul Urzice­niului, Ronny Levy. Concluzia a tras-o preşedintele CFR-ului, Iuliu Mu­reşan: "Mă aştept la un stadion plin cu Internaţional, fiindcă se în­trevede titlul. Ar fi păcat să ne îm­piedicăm la final şi să profite alţii. Nu concep să nu batem, dar în fotbal se poate întâmpla orice. Mai sunt trei puncte, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ".


DINAMO ŞI RAPID JOACĂ ÎN ACELAŞI TIMP
LPF a comunicat ieri programul modificat şi definitiv al partidelor din eta­pa a 33-a, penultima a Ligii 1. Astfel, meciurile Dinamo - Astra şi FC Braşov - Rapid, cu implicaţii directe în lupta pentru locul şase, ultimul de Europa League, se vor desfăşura duminică, în loc de luni, cum fuseseră programate iniţial, şi vor începe la aceeaşi oră, 18:00. "E cel mai bine că jucăm de la aceeaşi oră cu Rapid, ca să nu existe nici un fel de speculaţii", a declarat an­trenorul "câinilor", Cornel Ţălnar. De această regulă nu s-a ţinut cont şi în cazul formaţiilor care se bat pentru evitarea retrogradării, Astra şi Craiova urmând să joace duminică, în vreme ce Poli Iaşi şi Pandurii vor evolua luni.

×