x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Bomboana asasină cere revanşa

Bomboana asasină cere revanşa

19 Aug 2009   •   00:00

Pugilista uruguayană Chris Namus, 24 ani, supranumită "Bomboana Asasină", învinsă de columbianca Lely Luz Flores pe 8 august, în meciul pentru titlul mondial la categoria superuşoară (versiune WBC), a anunţat că doreşte revanşa, în următoarele luni, informează agenţia EFE.



"Chris se află acum în vacanţă, în Argentina, însă de săptămâna viitoare îşi va relua antrenamente, intenţionând să o înfrunte din nou pe columbiancă, în următoarele luni, la Montevideo. Va efectua, desigur, noi examene medicale, pentru a evalua modul în care se recuperează după knok-out", a anunţat reprezentantul pugilistei din Uruguay, Sebastian Revetria.

Luz Florez a câştigat prin KO lupta desfăşurată la "Palacio Penarol" din Montevideo, Chris Namus fiind internată după meci într-o clinică din capitala Uruguayului, unde a fost supusă unor examene neurologice, ale căror rezultate s-au dovedit normale.

Namus, care a suferit cu această ocazie prima înfrângere din carieră, după 9 victorii consecutive, se pregăteşte în prezent sub îndrumarea echipei fostei campioane mondiale argentiniene Marcela "La Tigresa" Acuna, după ce a renunţat, în luna aprilie, la foştii săi impresari şi antrenori, din cauza unor neînţelegeri financiare.

×
Subiecte în articol: sport