x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Byasen Trondheim, adversar pentru Rulmentul în Cupa EHF

Byasen Trondheim, adversar pentru Rulmentul în Cupa EHF

de Ovidiu Ciutescu    |    17 Feb 2009   •   00:00

În urma tragerii la sorţi, efectuată astăzi la Viena, Rulmentul Braşov va avea ca adversar în sferturile de finală ale Cupei EHF echipa norvegiană Byasen HE Trondheim



Rulmentul Braşov va juca prima manşă în deplasare cu Byasen Trondheim (14/15 martie), iar returul pe teren propriu (21/22 martie 2009). Byasen a eliminat în tururile precedente pe Frankfurter HC din Germania (28-24, 36-31) şi Asseco Lublin din Polonia (26-24, 26-24). Byasen este o mai veche cunoştinţă a  Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a câştigat Cupa Cupelor 2007 după ce a trecut în finală de norvegience (30-24, 29-29). Oltchim a mai întrecut o dată formaţia norvegiană (30-22) în grupa de calificare de la Râmnicu Vâlcea pentru grupele Ligii Campionilor în sezonul 2007/2008. În timpul emisiunii "Ora de handbal" de luni seară, la Sport Total FM, Doru Florescu - patronul echipei braşovene a spus că "ar fi bine să nu jucăm cu Volvograd pentru că este foarte departe, dar nu mi-aş dori nici echipe nordice ca adversar. Ar fi bine ca grupările puternice să se bată între ele pentru că până acum am avut parte doar de adversari tari. Issy mi-ar plăcea cel mai mult ca adversar".

×
Subiecte în articol: sport