x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport C.M. Atletism: Sportivele românce intră în cursă

C.M. Atletism: Sportivele românce intră în cursă

15 Aug 2009   •   00:00
C.M. Atletism: Sportivele românce intră în cursă

Pe Olympiastadion, Stadionul olimpic din Berlin, se dă sâmbătă startul celui mai important eveniment sportiv al anului - Mondialele de atletism în aer liber, competiţie considerată a treia ca interes în lume, după Jocurile Olimpice de vară şi Cupa Mondială de fotbal.v



Prestigioasa competiţie, ce se va desfăşura între 15 şi 23 august, marchează o premieră pentru România: întregul lot de 17 sportivi trimişi în Germania este alcătuit exclusiv de femei: Cristina Casandra, Ancuţa Bobocel, Lidia Şimon, Luminiţa Talpos, Nuţa Olaru, Nicoleta Grasu, Claudia Ştef, Ana Maria Groza, Ana Maria Greceanu, Monica Stoian, Maria Negoiţă, Bianca Perie, Anca Heltne, Angela Moroşanu, Cristina Bujin, Mirela Lavric şi Andreea Ogrăzeanu.

Este urmarea în primul rând a unei tradiţii, pentru că în întreaga istorie a atletismului românesc sexul frumos a fost dominant, dovada că în palmaresul general al României la Mondiale, din cele 21 de medalii obţinute, la masculin figurează doar una, şi aceea de bronz, a lui Marian Oprea, la Helsinki. A mai fost, de asemenea, şi o opţiune din partea Federaţiei - deplasarea la cea mai importantă competiţie sportivă a anului numai a sportivilor care au realizat baremurile A, extrem de exigente, cu singurele excepţii ale junioarelor Mirela Lavric, Ana Maria Greceanu şi Andreea Ogrăzeanu, medaliate la marile competiţii ale anului pentru categoria lor de vârstă, dar şi ele posesoare ale baremului B impus de Federaţia internaţională.

Având, aşadar, o delegaţie de nivel mediu - nici peste 100 de concurenţi, ca marile puteri - SUA, Rusia sau China -, dar nici cu prezenţă doar simbolică, aşa cum se întâmplă cu destule din cele 202 ţări şi teritorii membre ale IAAF care şi-au anunţat participarea, graţie şi gratuităţilor şi facilităţilor asigurate de forul de la Monte Carlo, România mizează pe o comportare în limitele unor pretenţii corecte - una/două medalii şi alte trei/patru prezenţe în finală. În condiţiile în care IAAF a anunţat că va premia primele opt locuri, adică, practic, în cea mai mare din probe, toţi finaliştii, este lesne de observat dificultatea accederii în ultimul act al unei probe, prin ea însăşi o performanţă.

Sosite în majoritate încă de miercuri la Berlin, cele 17 sportive românce se vor afla în concurs din prima zi, sâmbătă, 15 august, prin alergătoarele de 3.000 m obstacole Cristina Casandra şi Ancuţa Bobocel şi triplusaltista Cristina Bujin, până în ultima de concurs, când vom fi reprezentaţi de maratonistele Lidia Şimon, Luminiţa Talpoş şi Nuţa Olaru, cu startul duminică, 23 august, de la ora 11.15.

Programul lotului României la CM de atletism de la Berlin, în ordinea intrării în scenă este următorul:

- Cristina Casandra, Ancuţa Bobocel - 3.000 m obstacole, sâmbătă, 15 august, preliminarii, ora 10.50, finala este programată luni, 17 august, de la ora 20.30;

- Cristina Bujin - triplusalt, sâmbătă, 15 august, ora 11.00, calificări; finala este programată luni, ora 20.00

- Anca Heltne - aruncarea greutăţii, duminică, 16 august, ora 10.05, calificări; finala - în aceeaşi zi, în reuniunea de seară, de la ora 20.20

- Claudia Ştef, Ana Maria Groza, Ana Maria Greceanu - 20 km marş, duminică, 16 august, finala, ora 12.00

- Mirela Lavric - 800 m, duminică 16 august, ora 10.10, serii; semifinala, luni, 17 august, ora 19.30; finala, miercuri, 19 august, ora 21.35

- Monica Stoian, Maria Negoiţă - suliţă, duminică, 16 august, calificări, ora 12.15, finala, marţi, ora 19.25

- Angela Moroşan - 400 m garduri, luni, 17 august, serii, ora 18.15, marţi, 18 august, ora 20.15, semifinale, joi, 20 august, finala, ora 20.15

- Nicoleta Grasu - aruncarea discului, miercuri, orele 10.10 şi 11.40, calificări; finala, vineri, 21 august, ora 20.20

- Andreea Ogrăzeanu - 200 m, miercuri, 19 august, ora 12.10 serii, ora 19.45, sferturi, joi, 20 august, ora 19.50, semifinalele, vineri, ora 21.00 - finala

- Bianca Perie - aruncarea ciocanului, joi, 20 august, ora 15.20, calificări, sâmbătă, 22 august, ora 19.30 - finala

- Lidia Şimon, Luminiţa Talpoş, Nuţa Olaru - maraton, startul ora 11.15

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: sport