x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Camelia Potec pune condiţii: Rămân în competiţie doar dacă COSR îl plăteşte pe Philippe Lucas!

Camelia Potec pune condiţii: Rămân în competiţie doar dacă COSR îl plăteşte pe Philippe Lucas!

18 Aug 2009   •   00:00

Fosta campioană olimpică în proba de 400 de metri liber, Camelia Potec, a astăzi că în proporţie de peste 80 % va continua activitatea competiţională. Potec a condiţionat, totuşi, acest aspect de COSR care, în opinia sportivei trebuie să-l plătească pe antrenorul său Philippe Lucas.



"Nu pot să spun că voi continua în proporţie de sută la sută, dar cam 80-90 la sută m-am decis să continuu. Diferenţa până la sută la sută nu depinde de mine, iar Philippe Lucas a spus că în cazul în care nu se va găsi o soluţie fermă ca să fie plătit, atunci nu mă va mai pregăti. Am vorbit cu preşedintele federaţiei de nataţie, Viorel Păunescu şi o să mergem la minister ca să spunem această problemă. Am avut promisiuni, atât din partea MTS, cât şi a COSR, dar momentan nu s-a rezolvat nimic. În maxim o lună trebuie rezolvată situaţia, pentru că nu pot să stau şase săptămâni departe de bazin dacă vreau să continuu cu performanţa", a spus Potec.

Camelia Potec a afirmat că în cazul în care nu se va găsi o modalitate de a fi pregătită în continuare de Philippe Lucas, atunci "se va apuca de altceva, de făcut copii". "Philippe Lucas trebuia să vină astăzi în România, dar va veni cel târziu mâine. În opinia mea suma solicitată de el este foarte mică. Dacă nu se va ajunge la o înţelegere, atunci ne apucăm de altceva, de făcut copii, pentru că nu am o altă soluţie. Eu am fost mediator între antrenor şi părţile implicate şi nu vreau să mai fiu la mijloc. Pentru Jocurile Olimpice de la Beijing el m-a pregătit pe gratis, pentru că m-a urmărit la antrenamente şi i-a plăcut modul în care mă pregăteam, a crezut în mine. După Beijing a avut promisiuni că va fi plătit şi a continuat să mă pregătească. Nu îi voi purta pică dacă va decide să nu mă mai pregătească", a completat Potec.

Sportiva română speră ca bazinul olimpic de la Izvorani să fie dat în folosinţă pentru a se putea pregăti şi în România. "Bazinul de la Izvorani mi-ar permite să fac cantonamente şi în România, pentru că aici nu sunt decât trei bazine, două la Bucureşti şi unul la Piteşti. Dacă bazinul de la fostul "23 august" va fi închis şase luni pentru modernizare, atunci va fi dezastruos pentru nataţie. Trebuie construit un nou bazin, pentru ca acesta să poată fi renovat sută la sută", a adăugat Camelia Potec.

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie, Viorel Păunescu, a declarat că de la 1 septembrie se vor începe angajările de personal la Izvorani, iar bazinul va fi dat în folosinţă. "S-a aprobat bugetul şi începând de la 1 septembrie se vor putea face angajări", a spus Pănescu. Viorel Păunescu a afirmat că peste două săptămâni, în cadrul biroului federal, se va face o analiză a rezultatelor obţinute la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Roma.

Păunescu s-a arătat deranjat de afirmaţiile făcute după campionatele mondiale de la Roma de săritorul Constantin Popovici, care a declarat că se pregăteşte numai pe bureţi. "Nu împărtăşesc deloc discuţiile purtate faţă de condiţiile de pregătire. Din 12 luni ale unui an, el se pregăteşte zece luni la Bacău, Sibiu şi în străinătate, iar două luni s-a antrenat pe saltele. Nu sunt condiţii optime de pregătire, dar nici unele dezastruoase", a subliniat Păunescu.

Omul de afaceri a confundat de mai multe ori Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern cu cea de Gimnastică, scuzându-se deoarece gândul i se ducea la forul condus de Adrian Stoica, care se află într-o situaţie financiară dezastruoasă: "Mă tot gândesc la Federaţia Română de Gimnastică, deoarece în curând nu va mai exista din cauza problemelor financiare".

×
Subiecte în articol: sport