x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Campioana se întăreşte pentru Ligă

Campioana se întăreşte pentru Ligă

30 Iun 2009   •   00:00
Campioana se întăreşte pentru Ligă
Sursa foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor/Intact images

Apropiatul debut în grupele Champions League se doreşte a fi pregătit în cele mai mici detalii de conducătorii campioanei Unirea Urziceni, care caută să întărească pe cât posibil lotul pregătit de Dan Petrescu. Ialomiţenii au reuşit deja perfectarea a două transferuri.



Fostul mijlocaş al Stelei Sorin Paraschiv şi fundaşul central sloven Boris Mijatovici au efectuat ieri vizita medicală alături de echipa campioană, reprezentând, deşi încă nu au semnat contractele, primele achiziţii certe. În vârstă de 21 de ani, Boris Mijatovic vine de la echipa slovenă de primă ligă Rudar Velenje, are o înălţime de 1,88 metri şi îi va avea concurenţi pentru titularizare pe Bruno Fernandes, George Galamaz şi Ersin Mehmedovic. Este internaţional de tineret şi, conform unor surse, va costa pe Unirea în jur de 100.000 euro. La rândul său, Sorin Paraschiv a fost transferat liber de contract după ce şi-a încheiat înţelegerea cu echipa italiană Rimini. Iată jucătorii prezenţi la vizita medicală de ieri: Giedrius Arlauskis, Daniel Tudor, Cătălin Grigore (portari); Ersin Mehmedovic, George Galamaz, Epaminonda Nicu, Bruno Fernandes, Valeriu Bordeanu, Dan Matei, Boris Mijatovic (fundaşi); Ricardo Gomez, Dinu Todoran, Pablo Brandan, Răzvan Pădureţu, Iulian Apostol, Sorin Paraschiv (mijlocaşi); Marius Bilaşco, Marius Onofraş, Raul Rusescu, Cristian Dănălache şi Daniel Stan (atacanţi).

NEGOCIERI CU MAFTEI ŞI ZICU
Lista posibilelor lovituri pe piaţa transferurilor nu se opreşte aici. Oficialii Unirii Urziceni au anunţat prin vocea directorului sportiv Narcis Răducan că poartă negocieri pentru achiziţionarea a doi jucători importanţi din Liga 1, dinamovistul Ianis Zicu şi rapidistul Vasile Maftei. "Zicu este unul dintre jucătorii doriţi de noi, dar, în cazul lui, discuţiile nu sunt la fel de avansate ca la Paraschiv. Oricum, sunt şanse mari ca el să vină la noi. Mai sunt doi sau trei jucători pe care îi monitorizăm. Şi Maftei era pe lista lui Dan Petrescu, este un jucător care îi place. În cazul acestor jucători, nu banii sunt problema, dar e greu de negociat pentru ei", a spus Narcis Răducan. În altă ordine de idei, Narcis Răducan a mai afirmat că speră, ca prin ajutorul lui Mircea Sandu, să se permită campioanei să dispute meciurile de pe teren propriu în Austria. "Încă nu s-a hotărât unde vom juca în Liga Campionilor, dar noi suntem pregătiţi să jucăm în Ghencea. Regulamentul e ambiguu, dar ar fi bine să jucăm şi în Austria.

Am avut o discuţie cu Mircea Sandu, iar dânsul ne-a confirmat că FRF ne va sprijini în cazul în care vrem să jucăm în străinătate. Ne punem speranţe în ajutorul dânşilor, mai ales că reţeta financiară ar fi una extraodinară dacă jucăm în Austria. Domnul Mircea Sandu ne-a asigurat de tot sprijinul său, dar cert este că nu putem juca pe terenul nostru", a explicat Răducan.

CĂPITANUL E OPTIMIST

Căpitanul Unirii, proaspătul internaţional George Galamaz, s-a arătat optimist înaintea debutului în grupele Ligii:

"Aşteptăm meciurile din Ligă cu nerăbdare, iar mie unul mi-ar plăcea să evoluez cu FC Barcelona pe Nou Camp. Vom avea un sezon mai greu, cu mai multe partide, dar avem un lot puternic şi cred că putem face faţă. Şi în campionat lucrurile vor sta altfel, pentru că toţi ne vor lua tare încă din prima etapă", a spus Galamaz, care a precizat că locul unde vor juca în Liga Campionilor nu este foarte important: "Contează mai mult că am ajuns acolo şi vom evolua unde este mai bine pentru toţi".

Chivu aprobă Austria

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a declarat ieri că este normală cererea celor din conducerea Unirii Urziceni ca echipa să evolueze în Austria în meciurile din Liga Campionilor considerate pe teren propriu atât timp cât în România nu există stadioane care să satisfacă cerinţele UEFA, cu excepţia celui din Ghencea. "Dacă nu avem infrastructură, e normal ca Unirea să vrea să joace în Austria. Este anormal că noi nu am reuşit să construim stadioane până acum. Sperăm ca prin construirea Stadionului Naţional să fie un prim pas şi spre construirea altor stadioane. Noi n-am reuşit până acum să construim nici o autostradă... Avem speranţa că se vor face lucruri importante în următorii ani", a spus Chivu.

"Vom juca în trei competiţii şi va fi mult mai dificil. Cu toate acestea sperăm să evoluăm cât mai bine şi să nu ne facem de râs. Aştept cu nerăbdare tragerea la sorţi din Liga Campionilor şi sper să iasă cât mai bine"

Valeriu Bordeanu, - Unirea

×
Subiecte în articol: sport