Politica managerială a roş-albaştrilor pare să-şi fi atins apogeul în această iarnă. Patronul nu mai investeşte, dar impune clauze contractuale hilare, transferurile se anunţă a fi, eventual, doar nişte cârpeli, iar antrenorul Stoichiţă încearcă timid să ceară întăriri.
Cel mai eficient jucător al Stelei, atacantul grec Pantelis Kapetanos a dezvăluit deunăzi presei elene modul realmente penibil în care conducerea din Ghencea întocmeşte contractele jucătorilor. Mai concret, dinspre palatul lui Gigi Becali s-a transmis un mesaj clar. Contracte cât mai mici şi clauze prin care orice jucător poate fi vândut la prima ofertă cât de cât convenabilă.
KAPETANOS, DOAR O MARFĂ
Într-un interviu acordat cotidianului atenian Sportime, Kapetanos s-a destăinuit: "În vară mi s-a propus reducerea salariului şi am acceptat. Am un contract oarecum ciudat, am semnat un document prin care conducerea poate să renunţe la mine în perioadele de pauză competiţională, deşi mai am un an şi jumătate de contract. Eu îmi doresc să rămân la Steaua cel puţin încă şase luni, dar conducerea va decide dacă va accepta sau nu ofertele".
Altfel, stoperul Ionuţ Rada a fost vândut, un alt fundaş, Eugen Baciu, are mari probleme de sănătate, căpitanul din tur, Sorin Ghionea abia aşteaptă un transfer, la fel şi polonezul Golanski, iar "veteranul" Petre Marin, bulgarul Jelev şi nigerianul Emeghara par singurele soluţii pentru linia defensivă.
Din câte se pare, Steaua va transfera, până la urmă, un fundaş central, dar nu neapărat pe criterii valorice. Va fi un jucător care, probabil de foame, va accepta clauzele jenante dictate de Gigi Becali. Poate va veni şi un atacant, dar tot unul gen Pedriel sau Bibişkov, care au şters banca de rezerve până s-a prins toată lumea că, de fapt, consumă degeaba.
Dar, ce contează, n-au costat nimic şi aducerea lor a lăsat senzaţia că managerii Stelei lucrează.
Dayro Moreno, spre Trabzon
Scos la vânzare de Steaua şi anunţat rapid pe lista de transferuri a celor de la Poli Timişoara, columbianul Dayro Moreno pare a schimba din nou macazul. Sud-americanul e tentat acum de o propunere venită de la Trabzonspor. "E un fotbalist de clasă, e foarte util la mijlocul terenului şi va avea o contribuţie importantă la succesele noastre. E un jucător excelent, se potriveşte profilului pe care ni-l dorim la Trabzon", a declarat, ieri, preşedintele grupării turce, Sadri Şener. Între timp, aflat în Columbia, Dayro şi impresarul său caută să-i ţină în aşteptare cât mai mult pe conducătorii timişoreni, care i-au înaintat, până acum, singura ofertă concretă.
"Este o perioadă grea, pentru că facem două antrenamente pe zi. Lupta pentru titlu este strânsă, însă sperăm ca la finalul campionatului să terminăm pe primul loc. Ne dorim să facem o figură frumoasă şi să luăm titlul cu numărul 24"
Janos Szekely - mijlocaş Steaua
Citește pe Antena3.ro