x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CAZUL “VALIZA” / Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta

CAZUL “VALIZA” / Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta

04 Dec 2008   •   00:00
CAZUL “VALIZA” / Procurorii anticorupţie au finalizat ancheta

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali s-a prezentat ieri la sediul DNA, acolo unde procurorii anticorupţie l-au chemat să-i prezinte materialul de urmărire penală în dosarul “Valiza”.



Imediat după ieşirea de la DNA, Becali nu a vrut să vorbească cu ziariştii, motivând că este supărat. “Sunt supărat, nu vă spun nimic! Vreau să trimită dosarul cât mai repede în instanţă”, au fost primele cuvinte ale patronului din Ghencea.

Totuşi, boss-ul clubului din Ghencea a mai spus la ieşirea din sediul DNA că a semnat procesul-verbal prin care se atestă că a luat la cunoştinţă materialul de urmărire penală în cazul “Valiza”, fază procedurală premergătoare trimiterii în justiţie a rechizitoriului.

ISTORICUL ANCHETEI
DNA a anunţat, la data de 9 mai, că a început urmărirea penală împotriva lui Gigi Becali pentru dare de mită şi a lui Anton Doboş pentru complicitate la luare de mită, alte două persoane, Teia Sponte şi Traian Bendorfean, fiind anchetate pentru complicitate la dare şi luare de mită. La data de 7 mai 2008, asupra lui Teia Sponte, aflat în Cluj-Napoca, a fost găsită suma de 1,7 milioane de euro, care a fost indisponibilizată de procurori prin instituirea sechestrului asigurator, în baza art. 163 din Codul de procedură penală. Procurorii anticorupţie i-au prezentat, la 14 noiembrie, şi selecţionerului Victor Piţurcă, materialul de urmărire penală în dosarul “Valiza”, urmând ca anchetatorii să decidă, în perioda următoare, dacă îl trimit pe selecţioner în judecată. Avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a afirmat ieri că Piţurcă ar fi cercetat pentru că ar fi semnat, ca martor, un precontract de vânzare-cumpărare semnat de Gigi Becali şi omul de afaceri Radu Marino. În ultima perioadă, la DNA s-au prezentat mai mulţi oameni din fotbal în legătură cu dosarul “Valiza”, printre care preşedintele FRF, Mircea Sandu, fostul antrenor al Stelei, Marius Lăcătuş sau patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu.

×
Subiecte în articol: sport