x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CCA - Trei pentru Europa

CCA - Trei pentru Europa

de Vicentiu Neagoe    |    31 Aug 2006   •   00:00
CCA - Trei pentru Europa

Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a spus ca arbitrajele in primele cinci etape ale Ligii 1 au fost multumitoare.

Acesta a mai anuntat si faptul ca trei cavaleri ai fluierului din Romania vor arbitra partide din cadrul turului I din cadrul Cupei UEFA. Astfel, Sorin Corpodean va arbitra meciul-tur dintre Cernomoret Odessa si Hapoel Tel Aviv, Cristi Balaj va oficia la centru partida-retur dintre Groningen si Partizan Belgrad, in timp ce Alexandru Tudor a fost delegat la partida-tur dintre Basel si macedonenii de la Rabotniki.

FERM. Presedintele CCA a mai spus ca ii da credit in continuare focsaneanului Marius Martis, cel care a condus meciul Ceahlaul - Unirea Urziceni, scor 2-1, din ultima etapa de campionat. El fusese acuzat ca a acordat un penalty gratuit gazdelor, la scorul de 1-1. "Martis promite, avem incredere in el in continuare si nu va fi suspendat. A comis unele greseli lasand jocul mult prea liber si nesanctionand unele faulturi", a declarat seful arbitrilor.

ACUZATII. Referitor la afirmatiile principalului actionar al Rapidului, George Copos, cum ca la CCA au loc acte de coruptie, Constantin a fost destul de transant. "Ii cer public sa aduca dovezi cand ma acuza de coruptie. Dupa ce stiu eu, nimic nu e adevarat. Nu ma gandesc la un proces, am altceva mai bun de facut. Daca FRF va fi nemultumita de mine, voi pleca", a mai spus valceanul.

DELEGARI. Mai marele arbitrilor a mai spus ca a fost sunat de unii conducatori de club, pentru a cere un anume arbitru, dar nu a tinut cont niciodata de aceste doleante. Acesta nu a specificat despre cine este vorba, declarand: "Am fost sunat de toti conducatorii. De acum inainte, imediat dupa ce comisia termina delegarile, vor fi anuntate in cel mai scurt timp, pentru a nu mai lasa loc de interpretari". Gheorghe Constantin a mai spus ca, incepand cu urmatoarea etapa, va face delegarile pentru cate doua-trei etape.

×
Subiecte în articol: sport