x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cel mai greu adversar

Cel mai greu adversar

18 Iul 2009   •   00:00

Moldovenii nu au avut deloc şansă la tragerea la sorţi de ieri, urmând să-şi dispute calificarea în play-off-ul pentru pătrunderea în grupele Europa League cu vicecampioana Ciprului, Omonia Nicosia.



În turul 2 preliminar, Omonia nu mai are emoţii în privinţa calificării datorită victoriei obţinute pe teren propriu, joi seară, 4-0 în faţa feroezilor de la HB Torshavn. Prima manşă a confruntării dintre FC Vaslui şi Omonia va avea loc la 30 iulie, în România, returul fiind la 6 august, pe Stadionul GSP din Nicosia. "Omonia Nicosia este o echipă bună, care are şi un public înfocat. Este cel mai redutabil adversar din cele cinci echipe care puteau cădea cu noi, dar ce să facem, să stăm să căutăm echipe ca Flamurtare, Flamurmare... Am dat de o echipă bună şi, dacă merităm şi vrem să trecem în grupe, trebuie să-i învingem", a comentat patronul Adrian Porumboiu.


Retur infernal
Omonia a pierdut titlul naţional pe final după o luptă strânsă cu rivala APOEL Nicosia, dar este cea mai iubită echipă din Insula Afroditei. "Va trebui ca Vasluiul să se impună acasă la minimum două goluri diferenţă, pentru că altfel vor avea mari probleme în retur. Suporterii lor sunt fanatici, Omonia este redutabilă acasă", a avertizat
fostul antrenor al ciprioţilor, Ioan Andone.

×
Subiecte în articol: sport