Conducătorii Unirii Urziceni nu renunţă atât de uşor la aducerea până în vară a selecţionerului Răzvan Lucescu. În acest sens, ialomiţenii au cerut ieri, în scris, pe adresa FRF, detaşarea antrenorului pe o perioadă de cinci luni.
Campioana en-titre se angajează ca în perioada respectivă să-i achite integral selecţionerului salariul pe care acesta îl primeşte de la FRF, adică în jur de 20.000 de euro pe lună.
PRECEDENTUL EMIL SĂNDOI
"Ţinând cont de importanţa participării FC Unirea în şaisprezecimile Ligii Europa, echipa noastră fiind singura reprezentantă a României în competiţiile europene intercluburi, vă rugăm respectuos să fiţi de acord cu detaşarea selecţionerului echipei naţionale, Răzvan Lucescu, în perioada 01/01/2010 - 31/05/2010, la clubul nostru. Dorim să menţionăm că nu am fi apelat la această soluţie, care în opinia noastră este singura viabilă în acest moment, dacă nu ar fi existat un precedent de dată recentă, în speţă detaşarea selecţionerului echipei naţionale de tineret, domnul Emil Săndoi, la FC Vaslui în returul ediţiei 2007-2008 al Ligii I, chiar în perioada în care echipele naţionale erau în plină campanie de calificare, iar Federaţia Română de Fotbal avea aceeaşi echipă de conducere ca şi în prezent", se arată în documentul remis de Unirea către forul de la Casa Fotbalului.
Ialomiţenii merg pe ideea lipsei de activitate a selecţionerului în aceste cinci luni. "În această situaţie credem că ar trebui să luaţi în considerare faptul că viitoarea campanie de calificare a echipei naţionale va începe cu aproximativ trei luni după ce detaşarea pe care o solicităm se va încheia. Vă aducem la cunoştinţă că avem acordul domnului Răzvan Lucescu, care îşi va îndeplini concomitent şi obligaţiile prevăzute în contractul pe care l-a încheiat cu instituţia pe care o conduceţi. De asemenea, vă informăm că vom achita, în perioada sus-menţionată, integral salariul domnului Lucescu. Nu credem că mai e nevoie să subliniem importanţa meciurilor pe care FC Unirea le va juca împo-triva multiplei deţinătoare a trofeului Ligii Campionilor, Liverpool FC, precum şi expunerea de care fotbalul nostru va beneficia cu această ocazie", se mai precizează în adresa semnată de managerul general al campioanei, Mihai Stoica.
A semnat la Chişinău
Conform cotidianului moscovit SportExpress, Dan Petrescu ar fi fost prezentat ieri ca noul antrenor al divizionarei secunde Kuban Krasnodar cu prilejul unei conferinţe de presă la care ar fi fost prezent şi guvernatorul regiunii, Alexander Tkachev. Publicaţia mai informează că "Bursucul" va avea un salariu anual de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar contractul se va întinde pe durata a minimum două sezoane. Totuşi, din câte se pare, Dan Petrescu a semnat ieri doar contractul cu gruparea rusă, evenimentul având loc la Chişinău. În capitala Moldovei, fostul internaţional l-a cunoscut şi pe Emil Caras, cel care, mai mult ca sigur, îi va fi secund pe banca lui Kuban. Caras a lucrat în această toamnă cu un alt antrenor român, Mircea Rednic, la Alania Vladikavkaz. Altfel, mijlocaşul Unirii, Dinu Todoran, e sceptic în privinţa sosirii lui Răzvan Lucescu la Urziceni. "Normal că ne-am bucura să vină Răzvan Lucescu la noi, este un antrenor foarte bun şi cu siguranţă am face treabă împreună. Din păcate, am înţeles că Federaţia nu ar vrea să-şi dea acordul şi nu cred că avem noi forţa să-i convingem să ni-l lase antrenor", a spus Todoran.
Citește pe Antena3.ro