x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CFR CLUJ - PANDURII 1-2 / Complexati de olteni

CFR CLUJ - PANDURII 1-2 / Complexati de olteni

de Vicentiu Neagoe    |    03 Oct 2005   •   00:00
CFR CLUJ  -  PANDURII 1-2 / Complexati de olteni

Dupa ce au fost eliminati din Cupa Romaniei de Universitatea Craiova, elevii lui Dorinel Munteanu au suferit sambata prima infrangere din campionat in fata altei echipe din Oltenia, Pandurii Targu Jiu.

IMBATABIL. Omul-cheie al meciului a fost portarul Pandurilor, Pustinjakovici, care a facut adevarate minuni in fata atacantilor gazda, intervenind salvator la sase mari ocazii clujene. "A scos o multime de mingi. Am avut foarte mult noroc cu el si sper sa-l tina", a spus la final tehnicianul oaspetilor, Viorel Hizo. Un alt jucator providential in trupa gorjeana s-a dovedit a fi Armel Disney, care s-a jucat de multe ori cu apararea gazdelor, inscriind si un gol de generic. Evolutiile lui Disney din ultimul timp i-au adus si convocarea la nationala statului Congo pentru meciul cu Togo din preliminariile CM 2006.

BAFTA. Dupa meci, Viorel Hizo a recunoscut ca echipa sa a avut noroc si ca nu credea ca va lua trei puncte la Cluj. "Am obtinut o victorie nesperata. Am avut mult noroc, pentru ca jucatorii mei au inscris din singurele faze clare pe care le-am avut." De cealalta parte, Dorinel Munteanu nu si-a putut ascunde tristetea. "Sunt foarte dezamagit! Am primit o lectie, e rusinos! Nu e permis sa primesti gol dintr-o faza fixa. Nici la finalizare nu am excelat, din lipsa de luciditate si de incredere", a spus antrenorul-jucator al ceferistilor.

×
Subiecte în articol: sport