x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Champions League / Ryan Giggs îl depăşeşte pe Maldini, Thierry Henry sărbătoreşte golul cu numărul 50!

Champions League / Ryan Giggs îl depăşeşte pe Maldini, Thierry Henry sărbătoreşte golul cu numărul 50!

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Mar 2009   •   00:00
Champions League / Ryan Giggs îl depăşeşte pe Maldini, Thierry Henry sărbătoreşte golul cu numărul 50!

Galezul Ryan Giggs (Manchester United) a disputat miercuri seara cel de-al 110-lea său meci în Liga Campionilor la fotbal, urcând pe poziţia a treia în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe apariţii în cea mai importantă competiţie continentală inter-cluburi, potrivit UEFA. Un alt erou al aceste runde este  Thierry Henry, atacantul FC Barcelona. Francezul a ajuns la 50 de goluri marcate în Liga Campionilor, graţie "dublei" pe care a reuşit-o  în partida cu Olympique Lyon (scor 5-2).



Top jocuri

Giggs a reuşit să-l depăşească pe fundaşul italian Paolo Maldini, căpitanul AC Milan (109 jocuri), dar rămâne în spatele spaniolului Raul (123) şi brazilianului Roberto Carlos (120). Maldini continuă să fie, însă, lider autoritar în clasamentul jucătorilor cu cele mai multe partide disputate în cupele europene (174). Conform datelor prezentate de Agerpres, printre fotbaliştii cu cele mai multe jocuri în Liga Campionilor se mai află încă doi jucători din lotul lui Manchester United, Paul Scholes (105) şi Gary Neville (102).

Iată cum se prezintă această ierarhie, care nu ia în calcul tururile preliminare:

1. Raul (Real Madrid) 123 jocuri

2. Roberto Carlos (Fenerbahce) 120

3. Ryan Giggs (Manchester United) 110

4. Paolo Maldini (AC Milan) 109

5. Paul Scholes (Manchester United) 105

6. David Beckham (AC Milan) 103

    Luis Figo (Inter Milano) 103

    Oliver Kahn 103

9. Thierry Henry (FC Barcelona) 102

    Gary Neville (Manchester United) 102



Meciuri disputate în competiţiile europene:

1. Paolo Maldini (AC Milan) 174 jocuri

2. Luis Figo (Inter Milano) 142

    Oliver Kahn 142

4. Clarence Seedorf (AC Milan) 137

5. Roberto Carlos (Fenerbahce) 132

6. Raul (Real Madrid) 131

7. Frank de Boer 130

8. Thierry Henry (FC Barcelona) 129

9. Karl-Heinz Rummenigge 127
10. Ryan Giggs (Manchester United) 126


Top marcatori

Thierry Henry a mai realizat o performanţă cu această ocazie, fiind autorul golului cu numărul 700 din istoria participărilor clubului FC Barcelona în cupele europene. Internaţionalul francez, care a înscris, în total, 58 de goluri în cupele europene, ocupă în acest moment poziţia a 4-a în clasamentul celor mai buni marcatori din istoria Ligii Campionilor, după spaniolul Raul (Real Madrid) - 64 de goluri, olandezul Ruud Van Nistelrooy (Real Madrid) - 60 şi ucraineanul Andrei Şevcenko (AC Milan) - 56 goluri.

Clasamentul celor mai buni marcatori din istoria Ligii Campionilor:

1. Raul (Real Madrid) 64 goluri

2. Ruud Van Nistelrooy Real Madrid) 60

3. Andrei Şevcenko (AC Milan) 56

4. Thierry Henry (FC Barcelona) 50

5. Alfredo Di Stefano 49

6. Eusebio 47

7. Filippo Inzaghi (AC Milan) 46

8. Alessandro Del Piero (Juventus Torinon) 44



Ierarhia celor mai buni marcatori din istoria cupelor europene se prezintă astfel:


1. Raul (Real Madrid) 66 goluri

2. Filippo Inzaghi (AC Milan) 65

3. Gerd Muller 62

4. Andrei Şevcenko (AC Milan) 61

5. Ruud Van Nistelrooy (Real Madrid) 60

6. Thierry Henry (FC Barcelona) 58

7. Eusebio 56

   Henrik Larsson (Helsingborg) 56

9. Alessandro Del Piero (Juventus Torino) 51
10. Alfredo Di Stefano 50

×