Cel mai bogat club din lume şi-a asigurat previzibil prima poziţie din
clasament, trupa lui Roman Abramovici fiind practic calificată în faza
următoare.
Calculele hârtiei se potrivesc atunci când e vorba despre Chelsea. Creditaţi din prima clipă drept favoriţii grupei, londonezii şi-au respectat blazonul şi şi-au asigurat calificarea, după victoria de miercuri cu 1-0 în faţa lui AS Roma, prin care au dat astfel şi o mână de ajutor CFR-ului. Unicul golul al meciului a fost marcat însă destul de târziu, în minutul 77, când John Terry a venit la colţul scurt la un corner şi a înscris printr-o lovitură de cap. "Nu a fost un meci frumos, ci unul bun, tactic, între două formaţii foarte bune. Ne doream foarte mult cele trei puncte. Le-am spus jucătorilor mei înainte de meci că este o întâlnire aproape vitală pentru noi şi că, pentru a câştiga, trebuie să fim calmi şi să nu facem greşeli. Am fost serioşi şi am strâns din dinţi pentru a câştiga. Sunt trei puncte foarte importante pentru noi. Mai avem nevoie doar de alte trei pentru a ne califica şi matematic", a spus Felipe Scolari.
Citește pe Antena3.ro