x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cinci amicale pentru Internaţional Curtea de Argeş

Cinci amicale pentru Internaţional Curtea de Argeş

22 Ian 2010   •   00:00

Conducerea clubului din Curtea de Argeş a perfectat cinci partide amicale pentru stagiul pe care echipa lui Ionuţ Badea îl va efectua în Antalya, programul fiind următorul: cu Olimpik Baku (Azerbaidjan) pe 26 ianuarie, Kapfenberger (Austria) pe 28 ianuarie, naţionala olimpică din Coreea de Nord pe 30 ianuarie, Gyeongnam TC (Coreea de Sud) pe 2 februarie şi FK Rabotnicki (Macedonia) pe 5 februarie.

Totodată, jucătorii Ramses Gado şi Daniel Stan au fost cooptaţi şi ei în lotul pentru Turcia, după ce fuseseră excluşi din sânul echipei de fostul tehnician, Ştefan Stoica. "Pe Gado şi pe Daniel Stan îi cunosc de multă vreme. Ei au fost foarte mult timp accidentaţi destul de grav la genunchi şi revenirea lor a fost anevoioasă. Mă bazez pe ei până în vară, după care vom mai vedea", a spus Badea.

×
Subiecte în articol: sport