x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CM Handbal - Avem sperante la o medalie

CM Handbal - Avem sperante la o medalie

03 Dec 2005   •   00:00

Antrenorul nationalei feminine de handbal, Gheorghe Tadici, a declarat ieri ca isi doreste ca selectionata Romaniei sa cucereasca o medalie la Campionatul Mondial, care va incepe luni in Rusia.

OPTIMISM. Obiectivul fixat de conducerea FRH prevede ca reprezentativa pregatita de Tadici sa ocupe, la final, unul dintre primele sase locuri. "Dupa rezultatele obtinute in aceasta toamna, suntem indreptatiti sa speram la o medalie. Asta ne dorim si speram sa facem un cadou frumos iubitorilor de handbal in pragul sarbatorilor de iarna", a declarat ieri Tadici. Capitanul echipei, Steluta Luca, crede ca echipa Romaniei este capabila chiar sa castige titlul mondial: "Imi doresc din tot sufletul sa ma simt ca acum 10 ani, cand nationala de tineret urca pe cea mai inalta treapta a podiumului, in Brazilia". Aceasta considera selectionatele Rusiei, Danemarcei si Coreei de Sud drept principalele adversare ale Romaniei.

PRIME
Fiecare jucatoare va fi recompensata cu sume cuprinse intre 2.000 RON si 45.000 RON, in functie de performantele pe care le va obtine selectionata Romaniei. Titlul mondial va fi recompensat cu 30.000 RON, medalia de argint cu 10.000 RON, iar cea de bronz cu 8.000 RON. Daca echipa va urca pe podium, fiecare victorie din cadrul competitiei va fi recompensata individual cu inca 1.500 RON.

×
Subiecte în articol: sport