România s-a situat pe locul 15 la Campionatul Mondial din Croaţia, după ce a învins în meciul de clasament Rusia, cu scorul de 42-38 (25-21).
Revenită la turneul final după 14 ani, România şi-a propus o clasare între primele 12 echipe ale lumii. Obiectivul a fost ratat, iar locul 15 reprezintă cel mai slab rezultat din istoria participării echipei noastre la CM. “Pentru mine, faptul că s-a atins sau nu obiectivul a trecut în plan secund. Marele câştig este faptul că naţionala a acumulat un bagaj de experienţă ce îi va folosi în viitor. Echipa a arătat în anumite momente că joacă un handbal modern. La minusuri putem trece inconstanţa. Se poate vorbi şi despre lipsa pregătirii fizice, dar eu cred că totul a plecat de la psihic”, a spus preşedintele FRH, Cristian Gaţu, care i-a remarcat pe Rudi Stănescu, pe Eremia Pârâianu şi pe Adrian Petrea.
Cu o medie de vârstă de 27,8 ani, România a fost una dintre cele mai bătrâne echipe de la CM. Poate de aceea, Vasile Stângă, fost antrenor al echipei naţionale, crede că a venit momentul începerii reconstrucţiei: “Trebuie aduşi jucători tineri şi puternici. Nu mai merge cu jumătăţi de măsură. Handbalul e acum 90% putere. Cine nu poate se apucă de alt sport”.
Altfel, în lupta pentru titlu au mai rămas patru echipe, mâine fiind programate semifinalele Croaţia – Polonia şi Franţa – Danemarca.
Record de goluri marcate şi primate
În întâlnirea România – Rusia, cele două echipe au jucat ultraofensiv, neglijând aproape total apărarea, astfel că s-au înscris nu mai puţin de 80 de goluri, adică un gol la 45 de secunde. În cele 21 de ediţii ale Campionatului Mondial disputate până acum (inclusiv cea în curs), o singura dată, la ediţia din anul 2007, s-au marcat mai multe goluri într-un meci, atunci Danemarca impunându-se în faţa Islandei cu scorul de 42-21. Totodată, partida cu Rusia a prilejuit echipei naţionale stabilirea a două recorduri: cele mai multe goluri înscrise într-un meci la un turneu final (42), dar şi cele mai multe goluri primite (38).Citește pe Antena3.ro