x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Corpodean a luat nota mare

Corpodean a luat nota mare

27 Apr 2004   •   00:00

Presedintele Farului, Marcel Lica, s-a dovedit cel mai aprig contestatar al arbitrulului Sorin Corpodean, dupa meciul cu Dinamo.

Paul Andone,Florin Gongu

VICIERE. „Pot sa afirm cu tarie ca a fost viciere de rezultat! Nu a dat fault la Gurita, iar la acea faza trebuia eliminat jucatorul dinamovist. Se termina meciul acolo, pentru ca mai erau 40 de secunde. In plus, la faza penalty-ului, Danciulescu isi creeaza avantaj, tinandu-l primul cu mana pe Oprea", a spus Lica in cadrul emisiunii „Recursul Etapei". Greseala lui Corpodean de la faultul asupra lui Gurita a fost subliniata si de fostul arbitru international Adrian Porumboiu, care a confirmat insa ca penalty-ul a fost just acordat. Prezent in platou, Gigi Becali a reclamat un fault al lui Danciulescu asupra lui Radu Oprea in faza ce a precedat acordarii loviturii de la 11 metri.

CORECT. Surse din cadrul CCA ne-au dezvaluit ca arbitrul a primit o nota buna, apreciindu-se faptul ca greselile depistate au fost minore in raport cu dificultatea partidei si ca deciziile majore luate au fost corecte. Prin urmare, nu exista nici un motiv ca „centralul" din Alba-Iulia sa fie retinut de la delegari.

„Tensiuni create de echipe"

„Sorin Corpodean a avut o prestatie foarte buna la Farul - Dinamo. La faza cu Gurita este greu de discutat, pentru ca el a apucat sa ciupeasca mingea, iar fundasul dinamovist nu l-a atins. Poate ca a gresit ca nu a dat acolo lovitura libera, dar una e la televizor si altfel e la teren. E pacat ca se creeaza tensiuni de catre echipele aflate in lupta pentru titlu. Ar trebui ca arbitrii sa nu mai fie implicati in jocuri de culise", a comentat un oficial al CCA, care a mai mentionat despre Corpodean ca este „cel mai in forma arbitru roman al momentului".

Farul face memoriu

Reactia presedintelui Marcel Lica a fost destul de transanta referitor la nota de trecere primita de Corpodean. „Prestatia arbitrului a fost lamentabila. Cred ca observatorul Constantin Gheorghe s-a uitat la alt meci, insa noi vom face un memoriu la Federatia Romana de Fotbal in care vom cere sanctionarea lui Corpodean. Asa ceva este inadmisibil", a declarat fostul arbitru international. (Cosmin Smochina)

×
Subiecte în articol: sport corpodean