x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Cupa Confederatiilor - Magie in ritm de samba

Cupa Confederatiilor - Magie in ritm de samba

de Delia Gomoescu    |    01 Iul 2005   •   00:00

Brazilia a castigat miercuri seara Cupa Confederatiilor, dupa ce a spulberat cu 4-1 marea rivala Argentina, la capatul unei finale senzationale. Selectionata "auriverde" si-a luat astfel revansa pentru esecul de acum trei saptamani din preliminarile CM 2006, cand pierduse, 1-3, la Buenos Aires. Pe locul 3 a terminat Germania, care a invins cu 4-3, dupa prelungiri, nationala Mexicului.

SUPERLATIVE. Adriano (’11 si ’63), Kaka (’16) si Ronaldinho (’47) au punctat pentru reprezentativa lui Carlos Alberto Parreira, in timp ce golul argentinienilor a fost inscris de Pablo Aimar in minutul 65. De altfel, Adriano a fost desemnat cel mai bun jucator al turneului si cu 5 reusite, golgeterul competitiei. In schimb, omul finalei a fost declarat Ronaldinho. Pentru ca a cucerit trofeul, Brazilia va primi suma de 2,275 milioane de euro, in timp ce invinsii se vor alege cu "doar" 1,94 milioane. La sfarsitul meciului, campionii s-au rugat impreuna la centrul terenului, la fel cum au facut si in 2002, dupa castigarea titlului mondial. Apoi invingatorii au sarbatorit victoria traditional, pe ritmuri de samba. (Delia Gomoescu)

×
Subiecte în articol: sport