x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport CUPA DAVIS / ROMÂNIA – RUSIA / Pavel bagă un Copil la dublu!

CUPA DAVIS / ROMÂNIA – RUSIA / Pavel bagă un Copil la dublu!

de Mihai Igirosanu    |    Dan Tomozei    |    05 Mar 2009   •   00:00
CUPA DAVIS / ROMÂNIA – RUSIA / Pavel bagă un Copil la dublu!

Aşa cum Jurnalul Naţional a anticipat, puştiul de doar 18 ani, Marius Copil, va juca la dublu alături de Horia Tecău. Toată noaptea de marţi spre miercuri a fost testat în Sala Transilvania din Sibiu sistemul hawkeye, închiriat de ruşi pentru 60.000 euro.  



Programul celor trei zile ale confruntării România – Rusia din primul tur al Grupei Mondiale va fi stabilit în urma tragerii la sorţi de astăzi. Întâlnirea care va debuta mâine, la ora 12:00, cu primele două jocuri de simplu va fi transmisă în direct de TVR 1, în comentariul lui Daniel Chican şi Cristian Mândru. Organizatorii au fost nevoiţi să mute lojele pentru o redimensionare a terenului, dezaxat în spatele liniilor de fund, în zona de recul. Iniţial, aşa cum proiectase fosta echipă "federală", într-o parte distanţa era de 6,80 metri, iar în cealaltă de 8,60.

REGULAMENT

Conform regulamentului ITF, distanţa celor două zone din spatele terenului trebuie să fie de minimum 7,50 m şi maximum 8,40 m. Cel mai valoros comentator şi analist de tenis din România, Daniel Chican, a vorbit despre cei doi jucători de simplu aleşi de ruşi, Marat Safin şi Dmitri Tursunov. "Safin este un jucător care depinde de mental. La antrenamente ai impresia că este cel mai bun jucător din lume şi chiar poate fi în momentele lui geniale, mingile lui sunt întinse şi execuţiile au fluiditate. Se poate sesiza însă că nu se mişcă foarte bine din spatele terenului, unde evoluează cu predilecţie, oferă adversarului guri de oxigen între mingi. El pierde ritmul, poate fi crispat pe fondul unor greşeli repetate, iar reverul e deficitar în comparaţie cu serviciul şi dreapta. În ianuarie, Safin a şocat lumea tenisului când a mers în Australia cu ochii vineţi şi arcada spartă, sosind mai târziu la Cupa Hopman, pentru că fusese implicat într-o bătaie de stradă la Moscova. Chiar el a spus că «sunt bine, am intrat în bucluc, dar am câştigat lupta şi mă pot apuca şi de o altă meserie». Deşi poate fi considerată logică prin prisma clasamentului ATP, Tursunov fiind numărul 28 ATP, alegerea sa pentru meciul de simplu în detrimentul lui Iujnîi este un avantaj nesperat pentru noi. Iujnîi se descurcă mai bine pe suprafeţe rapide, indoor, iar, în plus, Tursunov a avut un început dezastruos de an. La 12 ani, Dmitri a plecat de la Moscova, acolo unde se antrena alături de Safin pe terenurile complexului Spartak, care aparţine tatălui lui Marat".

Safin, pe Himalaya

Puţini ştiu că vedeta ruşilor, excentricul Marat Safin, îşi abandonase pentru o perioadă cariera. În septembrie 2007, din dorinţa de a-şi spăla creierul, Marat a mers în Tibet, la Katmandu, urcând la 5.000 de metri, pe vârful Cho Oyum din Himalaya. Altfel, la o conferinţă de presă, jucătorul numărul 2 al Rusiei Dmitri Tursunov a declarat: "În Cupa Davis orice dispută este dificilă. România l-a pierdut pe Andrei Pavel, un tenisman foarte experimentat, dar mai are jucători care evoluează destul de bine, în special Victor Hănescu, care cu siguranţă este un adversar periculos. De asemenea, mai sunt şi alţi jucători români destul de buni, cum ar fi Victor Crivoi sau Horia Tecău. Chiar dacă nu sunt aşa sus în clasamentul ATP, aşa cum este cazul jucătorilor noştri, este un meci în care nu au nimic de pierdut şi, în plus, evoluează şi pe teren propriu. Vom vedea ce va fi. Echipa de Cupa Davis a Rusiei este formată din Marat Safin (nr. 25 ATP), Dmitri Tursunov (28), Mihail Iujnîi (61) şi Teimuraz Gabaşvili (77). Momentan, Tursunov stă în California, lângă Sacramento şi încă joacă pentru Rusia doar fiindcă n-a obţinut cetăţenia americană din cauza unor probleme diplomatice. Tursunov a mai oferit o declaraţie interesantă înaintea confruntării care începe mâine, la Sibiu: "Dacă nu batem echipa României, promit că mă las de tenis şi mă fac DJ", a spus al 28-lea jucător al lumii.

×
Subiecte în articol: sport safin tursunov