Derby-ul bucureştean dintre Dinamo şi Rapid va ţine capul de afiş al sferturilor de finală, care vor avea loc, într-o singură manşă, pe terenuri neutre, la data de 15 aprilie.
Tragerea la sorţi programată ieri la Casa Fotbalului a mai pus în faţă două echipe cu pretenţii din Liga 1, Unirea Urziceni şi FC Vaslui. Deţinătoarea trofeului şi campioana en-titre, CFR Cluj, este favorită în disputa cu Pandurii, la fel ca şi FC Timişoara în faţa Gloriei Bistriţa. “Dinamo – Rapid se poate spune că este finala Cupei României. Este păcat că una dintre echipe va trebui să părăsească această competiţie. Sperăm să nu fim noi. Este un joc important pentru ambele echipei mai ales că jucăm şi în campionat în etapa a 5-a a returului. Ştiţi cum e, trebuie să fii o echipă prea bună ca să câştigi de două ori la rând. Orice rezultat poate fi posibil”, a declarat directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea. În replică, directorul sportiv al “câinilor”, Constantin Dănilescu, şi-a exprimat ambiţiile: “Sperăm ca Dinamo să fie echipa care va câştiga acest meci având în vedere şi obiectivele pe care ni le-am propus, câştigarea campionatului şi Cupa României. La Dinamo nu poate fi o altă strategie. Să nu uităm că în ultimii ani Dinamo s-a învârtit în jurul acestui trofeu”.
Sferturi de finală program
Unirea Urziceni – FC Vaslui
CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu
FC Timişoara – Gloria Bistriţa
Dinamo – Rapid
Partidele se vor disputa la 15 aprilie, într-o singură manşă, pe terenuri neutre.
Citește pe Antena3.ro