x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport David Coulthard: Kimi Raikkonen nu are valoare pentru Ferrari

David Coulthard: Kimi Raikkonen nu are valoare pentru Ferrari

23 Apr 2009   •   00:00

Retras din activitate la finele sezonului trecut, pilot britanic David Coulthard a făcut o analiză a startului dezastruos pe care team-ul Ferrari l-a avut în acest sezon de Formula 1. În opinia britanicului, finlandezul Kimi Raikkonen ar trebui să plece de la scuderia Ferrari, echipă care ar putea progresa considerabil cu ajutorul unui pilot ca spaniolul Fernando Alonso.



Coulthard, coechipier cu Raikkonen la McLaren, susţine că finlandezul nu se implică în dezvoltarea monopostului Ferrari, aşa cum o face Alonso la Renault. ''Raikkonen mi-a fost coechipier şi niciodată nu a demonstrat că poate dirija o echipă în dezvoltarea monopostului său. Kimi este nativ un pilot rapid, dar cred că Ferrari ar putea progresa considerabil prin sosirea lui Fernanso Alonso''.

Fostul pilot britanic a criticat şi atitudinea degajată a lui Raikkonen în MP al Malayeziei, care, după ce a fost chemat la standuri de echipa sa, a apărut apoi în bermude şi cu o îngheţată în mână înainte de încheierea cursei. ''Cu Jean Todt în fruntea echipei, Kimi nu s-ar fi plimbat cu o îngheţată în mână'', a adăugat Coulthard, care s-a retras la sfârşitul sezonuluio trecut din Formula 1, pentru presa britanică.

×
Subiecte în articol: sport