Rapid şi Dinamo joacă finala pentru locul 6
Giuleştiul va găzdui duminică seară, de la ora 20:30, meciul în care Rapid şi Dinamo îşi joacă, în mare măsură, prezenţa în viitoarea ediţie a Europa League. Autoare ale unui sezon mizerabil, cele două rivale mai au o singură miză, ocuparea locului 6.
Dacă în Giuleşti venirea lui Ioan Andone pare să fi adus o oarecare linişte, în Ştefan cel Mare atmosfera este extrem de tensionată. Acţionarii sunt în plină luptă pentru acţiuni, iar jucătorii se întrec în escapade ieftine. Pe acest fond vine derby-ul de duminică. "Trebuie să stabilim ce jucători vor veni, care vor pleca. Avem nevoie de jucători care să înţeleagă care este adevăratul spirit al Rapidului. Străinii sunt impresionaţi de atmosfera pe care o fac suporterii noştri, dar ei nu înţeleg spiritul nostru. Dacă începem iar să ne cârpim, vom avea încă un an ratat. Dacă reuşeşte să câştige cu Dinamo, Andone va intra în inimile suporterilor", a declarat vicepreşedintele Rapidului, Nicolae Manea.
17 jucători din cele două tabere sunt cu un cartonaş galben de suspendare. Iencsi, M. Constantin, Ad. Iordache, R. Fernandes, C. Lazăr, Răduţă şi Ioniţă (de la Rapid), Cr. Munteanu, Molinero, Moţi, Torje, D. Kone, Boştină, Rus, A. Cristea, M. Niculae şi Cl. Niculescu (de la Dinamo).
De partea cealaltă, administratorul-delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a sintetizat atmosfera de moment din Ştefan cel Mare. "Sunt puţine şanse ca Dinamo să intre în Europa League! Avem mari probleme de atmosferă în echipă, au existat lucruri forţate din necunoaştere, e dificil. Nu mi-am închipuit că, la 12:30 noaptea, «prinţul» Cristea va intra în emisiuni tv de monden pentru a se disculpa în faţa unor presupuse relaţii amoroase. E foarte greu în aceste condiţii, foarte, foarte greu", a declarat Dinu. "Ar fi păcat ca după victoriile din partidele cu echipele mari să nu prindem Europa League", a spus, la rândul său, Andrei Cristea.
Citește pe Antena3.ro